Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Înscrieri la „Alter-Native 29”, 15 martie – 1 august


     Au început înscrierile la Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj „Alter-Native” care ajunge, anul acesta, la cea de-a 29-a ediţie. Locaţia evenimentuluiva fi cea tradiţională (dacă situația pandemică o va permite), însă perioada desfășurării va fi alta decât în anii anteriori.
     Organizatorul festivalului, Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar (UDTM), a decis ca evenimentul de anul acesta să aibă loc mai devreme decât ne-am obişnuit, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie. Locul desfășurării rămâne Palatul Culturii din Tîrgu Mureş însă, în cazul în care se menţin restricţiile legate de evenimentele de interior, festivalul se va muta la Teatrul de Vară, la fel ca anul trecut.
     Înscrierile la festival au început luni, 15 martie. Până la data de 1 august se aşteaptă înscrierea producţiilor pentru următoarele secţiuni competiţionale: film de ficţiune, animaţie, documentar şi film experimental.
Detalii: alternativeiff.ro
(18.03.2021)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alternative 2021, festivalul alternative 2021

Opinii: