Trei secţiuni pentru cinefili intră în programul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO).

Două secţiuni debutează anul acesta –
Avantgarde şi
Behind the Scenes, în timp ce
Arthouse Shorts revine după succesul de anul trecut.
În
Avantgarde, cinefilii vor regăsi experiment pur, cinema care lucrează cu minţile spectatorilor direct prin mijloace plastice, ca să îi uluiască, să îi intrige, să îi amuze şi să le ascută simţul vizual. Experimentele sunt variate:
Sun Song se joacă ingenios cu lumina soarelui,
Panchromes cu pixeli coloraţi,
Cut Within reciclează
found footage, iar
Doing My Rounds, Checking Some Rounds transformă o siluetă feminină într-un
pattern plastic delicat şi graţios.

Programul
Behind the Scenes va face deliciul spectatorilor curioşi să afle ce se întâmplă în spatele filmelor. Secţiunea conţine scurtmetraje despre diverse meserii legate de cinema - regizor, scenarist, actor, proiecţionist - şi care, ca gen, variază de la comedie absurdă la
desktop documentary. O astfel de privire în culise este
Artă, în regia lui
Adrian Sitaru. Scurtmetrajul a fost proiectat la Veneţia şi premiat în numeroase festivaluri. Un alt titlu românesc este experimentul
Fata care mănâncă pizza, de Ion Indolean, Bogdan Coste şi Adrian Cârlugea.
Siempre tarde, o comedioară cu un scenarist ghinionist,
Ghili y la nada: Charlas Sobre Identitad, un film eliptic şi absurd despre găsirea sensului artistic, şi un episod din ucenicia de proiecţionist stau alături de
Manifesto dos danados, un film torid despre un cuplu creativ, şi
Transformers: The Premake, unic de felul său, care arată cum mediul online nu e aşa democratic şi în serviciul oamenilor-ca-noi, cum ne amăgim.
Una dintre cele mai apreciate secţiuni de anul trecut,
Arthouse Shorts a fost creată special pentru regizorii consacraţi: numele lor sunt prea sonore ca să mai apară pe lista concurenţilor din competiţie, dar filmele lor scurte sunt prea bune ca să lipsească. Anul acesta, David Cronenberg vine cu
The Nest, un film cutremurător despre obsesia unei femei care vrea să-şi îndepărteze chirurgical sânul stâng, cineasta franceză Claire Denis pune sub lupă un cuplu în
Voila l’enchaînement, Albert Serra (câştigătorul Leopardului de Aur cu
Història de la meva mort 2013) îi aduce un omagiu lui Rainer Maria Fassbender în
Cuba Libre, iar Joao Pedro Rodrigues şi Joao Rui Guerra da Mata surprind în imagini de neuitat dezintegrarea unei comunităţi din Macao, în
IEC Long, film recent proiectat la Berlin.
Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român şi al Programului Europa Creativă - Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene, în parteneriat cu HBO.
Detalii:
www.nextfilmfestival.ro /
facebook