Pe final de vară, TIFF se mută la Sibiu, între 27 și 30 august, pentru patru seri de filme în aer liber. 20 de filme și invitați speciali îi așteaptă pe sibieni în Piața Mare, Habermann Markt, Muzeul în aer liber Astra și în două locații noi, Parcarea
.jpg)
supraterană Promenada Sibiu (ultimul etaj) și Terasa cu flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.
Startul îl va da
Cei mai frumoși ani/ La Belle Époque (r. Nicolas Bedos) joi, 27 august, de la 21.00, în Piața Mare. Comedia cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant este o călătorie în timp plină de peripeții a unui bărbat care încearcă să o redescopere pe femeia de care se îndrăgostise cu 40 de ani în urmă. Tot în Piața Mare, sibienii vor avea ocazia să vadă pe ecran mare
Și atunci... ce e libertatea? (r.
Andrei Zincă, Premiul Publicului în Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020),
Durere și glorie/ Dolor y gloria, cel mai recent film al lui Pedro Almodovar, sau comedia semnată de regizorul lui
The Full Monty, Peter Cattaneo,
Soții de militari/ Military Wives.
La Muzeul Național în aer liber Astra vor rula alte hituri de public, multi-premiate în festivaluri:
Patrick (r. Tim Mielants), premiat la TIFF 2020 pentru regie și plasat într-o tabără de nudiști,
Traducătorii/ Les traducteurs (r. Régis Roinsard), un thriller cu hackeri și traducători,
Madre, noul film al lui Rodrigo Sorogoyen, drama intensă a unei mame care-și pierde fiul, și
Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar, fascinanta poveste a unui tânăr ieșit din închisoare care devine preot.
Sibienii se vor îndrăgosti și de
Babyteeth: Prima iubire, debutul australiancei Shannon Murphy, câștigătorul Trofeului Transilvania și al Premiului Publicului la TIFF 2020, „probabil cel mai vesel și plin de viață film realizat vreodată despre o boală terminală. O minunăție”, potrivit
The Guardian, care va rula vineri, 29 august, la Habermann Markt.
Biletele vor fi puse în vânzare pe
tiff.eventbook.ro și pe TIFF Official App (disponibilă în App Store și Google Play) începând de luni, 24 august. Biletele pentru toate locațiile se vor vinde fizic la o singură casierie, în Piața Mare, începând din 26 august. Intrarea este liberă la proiecțiile din Piața Mare, în baza unui bilet cu valoare zero achiziționat în avans, ce va fi scanat la acces.
Detalii:
TIFF Sibiu