Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Filme la Conferinţa de Studii Româneşti, ICR Bucureşti


În perioada 16-19 iunie 2015, va avea loc la Bucureşti cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei de Studii Româneşti, unde sunt programate proiecţii de film.

     Evenimentul este organizat de Societatea de Studii Româneşti (SRS – Society for Romanian Studies) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Conferinţa cu tema „Linking Past, Present and Future” marchează împlinirea a 25 de ani de la schimbările de regim petrecute în România şi Republica Moldova şi este găzduită de Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
Participă 300 de reprezentanţi din SUA, Marea Britanie, Ungaria, Elveţia, Danemarca, Canada, Austria, Franţa, Italia, Germania, Israel, Serbia, Olanda, Belgia, Irlanda, Cehia, China, Finlanda, Hong Kong, Suedia, Republica Moldova şi România.
În deschiderea Conferinţei de Studii Româneşti, Institutul Cultural Român va găzdui marţi, 16 iunie 2015, ora 16.00, proiecţia documentarului Searching for Maxy / În căutarea lui Maxy, regia Lee Dragu, şi a lungmetrajului Poarta Albă, regia Nicolae Mărgineanu. Proiecţia filmelor va fi urmată de discuţii cu publicul, moderate de prof. univ. Irina Livezeanu (Universitatea din Pittsburgh). Regizorul Nicolae Mărgineanu va fi prezent la ICR pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Accesul publicului este liber.
Conferinţa de Studii Româneşti are loc cu sprijinul instituţiilor: Academia de Studii Economice Bucureşti, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi a Exilului Românesc, Arhivele Naţionale ale României, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Detalii : www.icr.ro


 



Galerie Foto

Cuvinte cheie: conferinta de studii romanesti, institutul cultural roman, poarta alba film

Opinii: