Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Festivalul ”Toamnă la Voroneț”, 5-11 octombrie


     Ediţia 40 a Festivalului „Toamnă la Voroneţ” se va desfăşura în perioada 5 – 11 octombrie la Gura Humorului. Programul are o retrospectivă a concursului de diaporamă, cu lucrările premiate de-a lungul anilor, un invitat special - regizorul Tudor Giurgiu, un medalion cinematografic In Memoriam Ştefan Iordache. Vor fi proiectate filme de ieri şi de azi, vor avea loc vernisaje de artă fotografică, lansări de carte, concerte de muzică folk şi o avanpremieră, filmul Şi atunci, ce e libertatea?, o producţie 2020 a regizorului Andrei Zincă.
     Festivalul Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ” a fost iniţiat în anul 1981 şi s-a desfăşurat anual, fără întrerupere, devenind unul dintre cele mai longevive festivaluri de gen din țară. Cea de-a 40-a ediţie a festivalului se va desfăşura în sală, în aer liber şi online, respectând normele de protecţie sanitară impuse de autorităţi în această perioadă.
     Prima manifestare din cadrul festivalului va avea loc luni, 5 octombrie, ora 18, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, unde va fi vernisată expoziţia de fotografie „Peru!”.
     Organizatorii Festivalului de Film „Toamna la Voroneţ” - Ministerul Culturii, Primăria oraşului Gura Humorului, Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural Gura Humorului - propun trei zile de proiecţii In Memoriam Ştefan Iordache. Miercuri, 7 octombrie, ora 18 va fi prezentarea cărţii „Regele Scamator. Ştefan Iordache”, autor Ludmila Patlanjoglu, şi a unui film biografic despre marele artist. Participă Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN, şi regizorul Ovidiu Lazăr. Joi, 8 octombrie, ora 19 – proiecţia filmului Concurs, film regizat de Dan Piţa în anul 1982. Participă regizorul Dan Piţa şi criticul de film Marian Ţuţui. Vineri, 9 octombrie, ora 19 – proiecţia filmului Cel mai iubit dintre pământeni, regizat de Şerban Marinescu în anul 1993. Participă regizorul Şerban Marinescu şi criticul de film Marian Ţuţui.
     Un invitat special în cadrul Festivalului este regizorul Tudor Giurgiu, producător, distribuitor de filme şi directorul celui mai mare festival din România, TIFF. El va participa luni, 5 octombrie, şi marţi, 6 octombrie, la proiecţiile filmelor Parking (2019) şi Despre oameni şi melci (2012). Alături de Tudor Giurgiu vor fi prezenţi criticul de film Mihai Fulger şi regizorul Stere Gulea.
Filmele programate
Luni, 5 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Parking (2019), regia Tudor Giurgiu
Marţi, 6 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Despre oameni şi melci (2012), regia Tudor Giurgiu;
Miercuri, 7 octombrie, ora 18, Casa de Cultură, prezentare de carte şi film in memoriam, „Regele Scamator. Ştefan Iordache”;
Joi, 8 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Concurs (1982), regia Dan Piţa; participă regizorul Dan Piţa şi criticul de film Marian Ţuţui;
Vineri, 9 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Cel mai iubit dintre pământeni (1993), regia Şerban Marinescu;
Vineri, 9 octombrie, ora 19.30, esplanada muzeului, Declaraţie de dragoste (1985), regia Nicolae Corjos;
Sâmbătă, 10 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Ochi de urs (1983), regia Stere Gulea;
Sâmbătă, 10 octombrie, ora 19.30, esplanada muzeului, Liceenii Rock’n’Roll (1991), regia Nicolae Corjos;
Duminică, 11 octombrie, ora 19, Casa de Cultură, Şi atunci, ce e libertatea? (2020), regia Andrei Zincă.
 
 
 
(2.10.2020)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dan pita, festivalul toamna la voronet 2020, laurentiu damian, stefan iordache, stere gulea, tudor giurgiu

Opinii: