„Fără morală”

     Filmul Fără morală este una din primele realizări ale studioului „Animafilm” a cărui inimă a început să bată de curând.
     Pelicula are trei premize excelente: scenariul lui Ion Popescu Gopo, desenele caricaturistului Gion — pentru prima oară preocupat de expresivitatea liniilor în mişcare — şi muzica lui Valter Klepper.
     Este greu de spus care dintre aceste elemente are aci rolul de solist. Despre multe scurtmetraje româneşti se poate spune, de pildă, că au la dispoziţie excelenţi animatori, precum şi desenatori interesanţi (deşi poate unii dintre ei cam prea „clasici”). Unele dintre aceste producţii mai suferă încă de pe urma Iipsei de claritate a ideii, fie în alcătuirea scenariului, fie în modul de a o expune al regizorului, fermecat de posibilităţi plastice, îngrămădind gaguri peste gaguri şi sufocând astfel un firav conţinut (vezi Şase fabule cu un struţ). La aceasta se adaugă — şi filmul de faţă o demonstrază — necesitatea imperioasă ca regizorul, acest „şef de orchestră al peliculei” să posede un dezvoltat simţ muzical, adică — cu alte cuvinte — să aibă „ureche”. Stau martore în sensul arătat desenele animate ale lui Gopo, unde colaborarea regizorului cu Dumitru Capoianu, compozitorul, a fost dintr-un început o întreprindere sortită reuşitei.
     Fără morală porneşte la drum cu premize bune: desenele sunt stilizate caricatural, cu tipaje simple şi o animaţie originală. Există, evident, o colaborare între regizor şi compozitor care duce direct de la ideea filmului la muzică.
     Povestea, ca atare, nu e nouă. E a se apropie de tema principală a unui vechi film cu Stan şi Bran: un gest negândit şi brutal îl cheamă pe altul, iar eroii bine intenţionaţi iniţial şi încărcaţi cu un pom de crăciun îşi distrug reciproc maşina şi casa.
     Scenariul de faţă reia fără îndoială ideea binecunoscută de cineaşti, dar o transformă, dându-i mai profunde semnificaţii şi mai ales un răspuns. Astfel, pe când filmul cu Laurel şi Hardy nu urmărea decât să dezvolte un gag până la posibilităţile lui fantastice şi nu voia să arate altceva decât urmările ce pot decurge dintr-un gest nevinovat, Fără morală priveşte mai atent gestul, analizează Iipsa de consideraţie, egoismul mărunt faţă de „omul de alături”, de vecin. E prezentă şi floarea lui Gopo, care dă întregului acea nuanţă sensibilă şi caracteristică, putând transforma într-un zâmbet, un râs altminteri sonor şi răutăcios. „Floarea”, concentrând mai întâi aspiraţiile omului spre calmul util, şi confortul domestic, devine cu încetul punctul central. În felul acesta scenariul sfârşeşte prin a demonstra adevărul conţinut de proverbul: „Cum strigi în pădure, aşa ţi se va răspunde”.
     Filmul ne-a prilejuit întâlnirea pe un plan superior, cu acest vechi şi încercat spadasin pe terenul umorului desenat, care este caricaturistul Gion.
     În montaj, regizorul Liviu Ghigorţ a evitat mult pericolul revenirilor inutile, existent în scenariu şi a realizat un ritm destul de nervos — deşi socotim că ar mai fi putut renunţa încă la câţiva metri, de pildă, în secvenţa „de gândire”.
     În ansamblu, o creaţie izbutită a Studioului „Animafilm”