În contextul recent al scandalului iscat pe marginea procesului de defăimare pe care Johnny Depp l-a purtat și câștigat împotriva fostei sale soții, actrița Amber Heard, vă amintim de o altă latură a starului hollywoodian, cea în care devenise la un moment-dat ambasadorul muzicii lăutărești române. „Muzica lor este mai presus de tot ce am auzit până acum și sunt cei mai mari muzicieni pe care i-am ascultat vreodată”, scria Depp despre lăutarii din Clejani.
Documentarul din această seară, „
Fanfaron Fanfaron” (2007) de
Cornel Gheorghiță, căruia nu i-a fost permisă premiera anterioară pe
Cinepub datorită unei probleme ce ține de politica YouTube, își face într-un final binemeritata apariție online. Filmul vorbește despre fanfarele sătești din Moldova, despre obiceiuri demodate poate pentru unii, încă vii și necesare pentru alții. După „
Mascarada” (2001), în care am avut ocazia să descoperim lumea obiceiurilor străvechi, încărcate de o bogată simbolistică, din cadrul festivalurilor păgâne de iarnă, Cornel Gheorghiță ne dezvăluie o altă față a Moldovei – fanfarele populare și tradiția lor, păstrată încă vie și pestriță în acele locuri.
În România comunistă, fanfarele țărănești au participat la demonstrațiile grandioase organizate în marile orașe, iar comunismul a reprezentat pentru acești muzicanți perioada lor de apogeu. Odată cu dezindustrializarea, muncitorii au revenit în satele lor, unde s-au confruntat cu sărăcia. Pentru ei, această muzică, jucată la nunți, botezuri, înmormântări, este singura lor alinare și medicament pentru urechile celorlalți. Unul dintre iubitorii fanfarelor populare românești este Johnny Depp, pentru bucuria căruia Fanfara de la Zece Prăjini se spune că ar fi cântat cu mândrie, dar Regele Mihai I este cel care i-a adus pe muzicienii din Vaslui în Occident, când alămurile lor au sunat în fața suitei regale la Montreux pentru ca, ani mai târziu, Fanfara să însoțească producții teatrale la Festivalul de la Avignon.
”Nu știu să clădesc, nu știu să zidesc, să fac o sobă de teracotă, nu știu să pun faianță, nu știu să pun o baterie, nu mă pricep la instalații sanitare” - spune unul dintre muzicanții documentarului, înzestrat însă cu un talent nativ pentru muzică, singura lui pasiune. Acest amestec unic de tradiție populară, muzică militară, fanfară austriacă și ritmuri orientale supraviețuiește într-un colț de lume, la intersecția Europei cu Asia.
"Filmul prezintă cu umor, dar fără superioritate, cu empatie, dar fără patetism, viaţa muzicanţilor din fanfarele moldoveneşti, după căderea comunismului. Autorul reuşeşte cu eleganţă să evite clişeele despre exotismul comunităţilor de romi din estul Europei. Este cu siguranţă unul dintre cele mai reuşite documentare cu subiect social - muzical realizate în România." – Mircea Tiberian
”
Fanfaron... al lui Cornel Gheorghiță este deopotrivă opera unui artist împlinit și a unui etnolog cu pătrundere și finețe. Este motivul pentru care, acum câțiva ani, am prezentat studenților de la cursul meu de antropologia muzicii acest film, care te cucerește și te instruiește totodată. El te face să remarci spontaneitatea și prospețimea muzicii și să observi rolul acesteia în viața creatorilor și executanților ei, lăutari romi din mai multe sate moldovenești. Nimic esențial nu lipsește din acest film: Traiectoria istorică a fanfarelor țărănești; raporturile fanfaragiilor cu autoritățile; relațiile lor cu clienții români pe care îi însoțesc în două momente cheie ale existenței lor: nunta și înmormântarea; practica muzicală în familiile și în comunitățile de romi; prefacerile muzicii impulsionate de generațiile tinere; disperarea fanfaragiilor din anii de o extremă sărăcie ai României, anii 90, atunci când fanfarele riscau să piară... Filmul e o mărturie din vremea luptei lor pentru supraviețuire. Au trecut de atunci două decenii. Fanfarele n-au pierit, dar nu s-au mai bucurat niciodată de simpatia populară de altădată. În pofida faptului că una dintre ele, fanfara Ciocârlia din cătunul Zece Prăjini – dichisită după standardele showbiz-ului occidental –, își continuă încă glorioasa sa carieră internațională.” – prof. Speranța Rădulescu
Deși epoca lor de aur a trecut, în cătune îndepărtate ale Moldovei se mai aud încă muzicanți cântând târziu în serile de vară. Cine sunt oare ei, cei care se așază seara cu alama lor strălucitoare pe pridvorul caselor sărace și apoi își întăresc ”abajururile” (buzele) cu un pahar de țuică și continuă să-i înveselească pe țărani cu muzica lor plină de veselie după o zi grea de viață? Ce rol mai are muzica lor astăzi, în vâltoarea schimbării și cine le va duce mai departe tradiția? Filmul lui Cornel Gheorghiță – documentar cu 16 nominalizări internaționale - este un omagiu lucid adus unei lumi pe cale de dispariție.
