Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Expoziție și carte-album aniversară la zece ani de Ceau, Cinema!


     O expoziție dedicată istoriei Festivalului Ceau, Cinema! va putea fi vizitată la Casa Artelor din Timişoara în perioada 6-16 iulie. Anul 2023 este unul special și pentru festivalul de film timișorean, ajuns la a zecea ediție. Retrospectiva Ceau, Cinema! va cuprinde, pe lângă expoziția aniversară, și o carte-album despre istoria ediţiilor de până acum.
     Expoziția-documentară oferă o privire în trecut și în culisele festivalului, chiar în locul unde acesta a început în 2014. La Casa Artelor vor putea fi văzute pentru prima dată la un loc afișe, lucrări de artă, fotografii, clipuri, trofee și obiecte inedite din ultimii nouă ani de călătorie cinematografică. Este o ocazie de a le arăta recunoștință artiștilor vizualicare au contribuit la imaginea inconfundabilă a festivalului: Alin-Adnan Vasile, Felix Petrescu, Mircea Popescu, Mimi Ciora și artiștii din grupul Balamuc, Lucian Popovici, Thé Orion, Sorina (Vazelina) Vasilescu, Răzvan Cornici, Alexandru Săvescu, Amandine Bănescu, Levente Benedek, Lucian Muntean, Dan Ungureanu, la care se alătură, cu două desene speciale, Ion Barbu și Dan Perjovschi.
     Cele zece zile vor prilejui tururi ghidate cu artiști și membri ai echipei festivalului, pentru a arăta procesul de lucru de la o primă idee la afișul oficial. Expoziția, coordonată de Lucian Mircu, unul dintre fondatorii festivalului, va putea fi vizitată la Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha 8), zilnic,în intervalul orar 17.00-20.00. Intrarea va fi liberă.
Tot o formă de a mulțumi comunității de cinefili în mijlocul căreia festivalul a crescut este și publicația tipărită cu ocazia ediției a zecea. Cartea-album, intitulată Ceau, Cinema! Din spatele scenelor, este o cronică în imagini și povești văzute prin ochii organizatorilor, partenerilor, invitaților și spectatorilor fideli. Ea poate fi citită și ca o felie de istorie a culturii independente din Timişoara ultimilor 15 ani, în special a cinefiliei.
     Expoziția-aniversară este organizată de Asociația Marele Ecran și Asociaţia Pelicula Culturală. Cu sprijinul: Vitas România, Groupama Asigurări, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Oskar Foto, Atelier Print.
     Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran. Ediţia a zecea a festivalului se va desfăşura între 12 şi 16 iulie la Timişoara. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
 
(16.06.2023)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociatia marele ecran timisoara, asociatia pelicula culturala timisoara, ceau cinema timisoara 2023, timisoara capitala culturala europeana 2023

Opinii: