Când privești portul dinspre mal ori dinspre larg, mai rar decât în alte prilejuri, te întrebi cine sunt cei și cum sunt cei care au făcut cu putință ca sute de coloși plutitori să vină în aliniere, cuminte. Coloșii și forfotele din juru-le îți rețin atenția și-ți smulg admirația. Dar cineaștii noștri documentariști și-au luat, de decenii, și răspunderea să descopere, și să ne arate apoi, fața nevăzută a multor lucruri, fapte și oameni, chipul ascuns sau din adânc, tresărirea nebănuită, ori curajul neclamat. De această dată, ne arată pe cei care-au adâncit marea, da, pe acei care au desprins bucată cu bucată din fundul apei și au îngăduit portului sa fie port și coloșilor să vină la mal pentru a fi goliți sau încărcați, mai exact, pentru a-și împlini rosturile lor de nave. Scafandrii și artificierii sunt oamenii pe care-i descoperim. Chipuri acoperite de vizoare ori transformate de crisparea concentrării, voci povestind parcă detașat despre primejdii și accidente, despre voință și pasiune, ne aduc o câtime din temeritatea oamenilor. Scenarist și regizor Jean Petrovici nu și-a căutat un singur erou, n-a dorit individualizarea unui singur personaj. A aspirat tocmai ca privitorul să intuiască, dincolo de cuvinte și imagini, starea, trăirea comună a acestor oameni. I-am înțeles gândul și intenția dar, sincer, am fi preferat receptarea unui mesaj uman individual mai amplu, mai detaliat: generalizarea ar fi venit de la sine.
