Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Escadrila albă – un excelent documentar dedicat unor curajoase aviatoare


     Filmul Escadrila albă a fost realizat de regizorul Şerban Creangă la Studio­ul cinematografic al MApN. Cum o spune şi titlul, cineastul reme­morează faptele de eroism ale unui grup de femei, aviatoare în "Escadrila albă", care au salvat peste 1.500 de vieţi în timpul celui de-al doilea război mondial. Mariana Drăgescu, astăzi la frumoasa vârstă de 92 de ani, îşi rememorează cu exactitate, umor şi nostalgie o excepţională carieră pusă în slujba vieţii. Filmul lui Şerban Creangă alternează inteli­gent fragmente din jurnalele de actualităţi ale epocii celui de-al doilea război mondial, dar şi din primii ani de dictatură comunistă, ani care au anulat recunoştinţa pe care o datora România componen­telor "Escadrilei albe", ani în care aceste adevărate eroine au ajuns la închisoare şi în domiciliu obligatoriu din cauza patriotismu­lui dovedit în timpul războiului.
     Aceste imagini, pline de un par­fum documentar greu de transcris, alternează cu mărturiile de astăzi ale celebrei aviatoare, care în anii `80 este recunocută şi adoptată de Federaţia Europeană a Femeilor­ Pilot, alături de Nadia Russo.
     Document uman încărcat de aerul tare al istoriei, filmul lui Şerban Creangă nu este dedicat doar Doamnei Mariana Drăgescu, ci tuturor celor care au făcut din "Escadrila albă" nucleul unei mi­siuni umanitare ce avea să fie re­cunoscută abia zeci de ani după ter­minarea ultimei conflagraţii mondiale. Dar, în acelaşi timp, măr­turiile Marianei Drăgescu conferă farmec şi autenticitate unor fapte de eroism răsplătite de regimul co­munist cu persecuţii de tot felul, cu suferinţe şi privaţiuni imposibil de imaginat într-o societate normală.
     După mai bine de jumătate de secol de tăcere, filmul lui Şerban Creangă ridică vălul minciunii vinovate care a trimis timp de decenii în uitare istoria "Esca­drilei albe", un capitol de refe­rinţă în istoria Armatei Române şi a aripilor româneşti. Să sperăm că mesajul acestui film, recunoştinţa faţă de adevăraţii eroi, dar şi nocivitatea minciunii practicate în istoria recentă vor fi bine înţelese de spectatorii nu numai români, dar şi de cei din Europa şi din lume. Prezenţa acestui film pe micile ecrane şi la festivalurile intemaţionale de gen mi se pare a fi imperativă.
 
 
(România liberă, 3 iunie 2004)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin stanculescu, cronica de film, documentar, escadrila alba, serban creanga

Opinii: