Critica a diagnosticat, cred, exact
Elixirul tinereții, astfel că nu despre valoarea sa va fi vorba aici. Relev unul din aspectele interesante ale prezențelor actoricești, crearea rolurilor de compoziție.
Florin Piersic,
Marin Moraru,
Mihai Fotino,
Ștefan Tapalagă,
Melania Cîrje,
Cioranu au a înfățișa într-o parte a filmului oameni bătrâni și o fac excelent, cu intuiție a senectuții, mișcărilor, privirilor, glasului, atitudinii, pozei necesare. Firește, machiajul (și procedeul special de machiere) a avut o anume însemnătate în operațiunea îmbătrânirii. Dar ceea ce impresionează e calitatea întruchipării: toți acești actori, din generația tânără și cea mijlocie, n-au avut până acum prilejul să joace pe scenă ori în film (cu o excepție) personaje care să le ceară compunerea unei identități flagrant diferite de datele lor personale. lată că, oferindu-li-se acest prilej, ei trec cu strălucire examenul, lucrând cu întregul lor talent, cu veridicitate minuțioasă și într-un mod cât se poate de plauzibil. Bătrânul Marin Moraru e excepțional prin umorul tipic vârstei înaintate, Florin Piersic își obosește într-un chip admirabil glasul, Melania Cîrje își păstrează inegalabilu-i zâmbet și întreg farmecul personal sub masca ridată, fără a deteriora etatea înaintată, Mihai Fotino și Ștefan Tapalagă observă meticuloși comportamentul trebuincios, reuniunea bătrânilor (de la începutul filmului) are o savoare deosebită.
E, deci, de afirmat, încă o dată, că școala națională de artă dramatică poate satisface orice cerințe teatrale și cinematografice moderne în condiții optime, nerămânând celorlalți (autorilor, scenariștilor, regizorilor, întreprinzătorilor producători) decât sarcina de a-i da idei pe măsura uriașelor ei posibilități.
