Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Educație media prin film documentar la bibliotecă” la final de proiect-pilot


     Proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” a reprezentat una dintre noutățile propuse anul acesta de Asociația One World Romania, activând bibliotecile din trei județe și regiuni diferite – Dâmbovița, Gorj, Tulcea – într-un program pilot de ateliere, proiecții și explorare a filmului documentar ca instrument educațional. Proiectul a pus bazele unui efort de lungă durată, făcând un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, dar și pentru a crește nivelul de conștientizare a autorităților privind utilitatea bibliotecilor din zonele rurale și a celor județene.
     Proiectul s-a derulat în două etape: în perioada aprilie-iunie au avut loc atelierele de educație media prin film documentar în cele trei județe. Cu îndrumarea formatorilor, cei aproximativ 65 de bibliotecari au aplicat apoi ce au învățat pentru a pune în practică un format de proiecții de film pentru publicul bibliotecilor lor, în etapa a doua a proiectului, care s-a desfășurat până în luna octombrie.
Cursurile susținute de Ionuț Mareș (jurnalist și critic de film) și Nicoleta Fotiade (expertă – formatoare în domeniul educației media și digitale, președinta asociației 
Mediawise Society – partener al proiectului) au avut loc la bibliotecile județene partenere din Târgoviște (Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, 13-14 aprilie), Tulcea (Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, 25-26 mai) și Târgu Jiu (Biblioteca Județeană „Christian Tell”, 7-8 iunie).
     În prima zi a fiecărui curs au fost abordate teme precum: filmul documentar cu subiecte relevante despre cetățenie, democrație, diversitate și drepturile omului; ficțiune versus non-ficțiune și așteptările pe care le avem de la filmele documentare; cum influențează contextul nostru prezent felul în care percepem filmele; importanța auto-reflecției și a reflecției (noțiuni de receptare media); manipularea imaginilor; propaganda din perspectivă istorică (folosind filme din colecția Sahia Vintage drept suport didactic) etc.
    În cea de-a doua zi a fost vizionat unul dintre filmele propuse, iar ulterior a fost făcută o simulare de eveniment, susținută de bibliotecari, despre introducerea/prezentarea filmului și organizarea/moderarea unei dezbateri. Pornind de la programa atelierelor, trainerii au dezvoltat un suport de curs mai cuprinzător care își propune să le arate bibliotecarilor potențialul filmului documentar ca instrument media de dezbatere despre teme din sfera drepturilor omului. Acesta va fi disponibil în curând pe noul website al Asociației One World Romania și va putea fi accesat de bibliotecari la cerere.
     Începând cu luna iunie, un număr de 48 de biblioteci din jurul celor trei centre județene au găzduit 85 de evenimente independente în baza cunoștințelor dobândite la atelier, pentru publicuri de toate vârstele.
Printre filmele care au făcut parte din programul de proiecții al bibliotecilor s-au numărat documentarele românești „Lemn” (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger), „Casa cu păpuși” (r. Tudor Platon) și „Acasă, My Home” (r. Radu Ciorniciuc), alături de un calup Sahia Vintage, cuprinzând patru scurtmetraje realizate de Florica Holban, Titus Mesaros și Doru și Paula Segall între 1965 și 1985, plus documentarul ucrainean „Pământul e albastru ca o portocală” (r. Iryna Tsilyk).Aceste filme acoperă o varietate de teme de discuție: mediu, sănătate, instituții de media, corupție instituțională, rolul și locul vârstei a treia în societate, abuzuri și traume de familie, propagandă, cenzură, inegalitate de șanse etc.
     Pe lângă partenerii menționați anterior, vrem de asemenea să mulțumim EduCaB România (prin Asociația CRIDL), care a avut în vedere comunicarea țintită a proiectului către bibliotecile din rețeaua proprie, în special diseminarea bunelor practici dezvoltate în cele trei județe. Totodată, bibliotecile au fost în centrul atenției și în București, prin alte două proiecte organizate de Asociația One World Romania. La ediția #15 a festivalului de film documentar și drepturile omului One World Romania (13-22 mai), a avut loc o dezbatere despre „Cum transformăm bibliotecile în hub-uri culturale”, desfășurată în cadrul KineDok.
 
     Până vom relua proiectul ne găsiți – printre multe alte locații partenere – și la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, organizator local al proiecțiilor din cadrul programului european de distribuție alternativă de documentare creative KineDok. Proiecțiile au loc în fiecare joi, iar pe 17 noiembrie, de la ora 19:00, puteți vedea documentarul ceh „O nouă direcție”.
     ORGANIZATOR Asociația One World Romania PROIECT CULTURAL CO-FINANȚAT DE Administrația Fondului Cultural Național PARTENERI Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea, Biblioteca Județeană Christian Tell Gorj, Mediawise Society, KineDok România
 
(17.11.2022)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: educatia media prin film documentar la biblioteca, one world romania 2022

Opinii: