În perioada septembrie-octombrie 2018 se vor derula, în cadrul proiectului „Cultura Alternativă”, opt evenimente regionale de dezbatere. Acestea vor continua acțiunile de susținere a implicării în procese decizionale la nivel local, regional și național a reprezentanților organizațiilor non-profit, partenerilor sociali, autorităților și instituțiilor publice relevante și presei din cele opt regiuni de

dezvoltare. Evenimentele vor avea loc în orașele Târgu Jiu, Târgoviște, Constanța, Timișoara, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și București. Reprezentanții tuturor instituțiilor și ONG-urilor din zona culturală sunt așteptați, așadar, la o întâlnire de două ore în fiecare dintre aceste orașe, întâlnire la care ne vor putea împărtăși opinii, comentarii, idei despre o politică publică privind statutul socio-profesional al artistului în România.
Înscrierile participanților se pot face on-line, pe website-ul proiectului „Cultura Alternativă”, pe pagina
https://statutulartistului.ro/evenimente-regionale-de-dezbatere/.
Proiectul „Cultura Alternativă” a fost selectat spre finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 și este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European.
Echipa proiectului se află acum la startul seriei de dezbateri regionale, menite să dezvolte dialogul social, grupate pe două serii: dezbaterile adresate instituțiilor publice, ONG-urilor și diverselor alte categorii de operatori culturali, coordonate de expertul coordonator politici publice, Oana Năsui și dezbaterile adresate artiștilor din diversele arii culturale, coordonate de regizorul Adriana Zaharia.
Programul evenimentelor regionale de dezbatere:
7 septembrie 2018, 10.00-12.00, Târgu Jiu, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Str. Crișan nr. 3
11 septembrie 2018, 12.00-14.00, Teatrul Tony Bulandra, Bd Regele Carol I nr. 43
18 septembrie 2018, 12.00-14.00, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța, Sala Aula Pictată, Piața Ovidiu nr. 12
2 octombrie 2018, 10.00-12.00, Ambasada – Casa Plai, Str. Anton Seiller, nr. 2
5 octombrie 2018, 11.00-13.00, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Piața Sfatului nr. 30
12 octombrie 2018, 10.00-12.00, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Str. Cuza-Vodă, nr. 29
17 octombrie 2018, 11.00-13.00, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 30
31 octombrie 2018, 11.00-13.00, Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Municipiului București, mansardă, Calea Victoriei nr. 151