Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



“Colecţia de arome”, selecţionat la Festivalul de Film Namur


Scurtmetrajul regizat de Igor Cobileanski este  proiectat în cadrul secţiunii “Regards du présent” la Festivalul de film francofon de la Namur, Belgia (3-10 octombrie).



     Colecţia de arome (2013), co-producţie Moldova-România (Brio Film şi Alien Film), a rulat în circuitul de festivaluri naţionale şi internaţionale. Filmul a fost proiectat la Cannes Court Métrages, Busan ISFF din Coreea de Sud, la Locarno şi la Clermont-Ferrand. A câştigat, în 2014, Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul NeXT şi la Victoria Film Festival
Colecţia de arome este o poveste despre supravieţuire la limita sărăciei. Un copil, Victor, şi tatăl lui aleg cea mai periculoasă soluţie pentru a asigura necesarul zilnic de medicamente al mamei. Într-o lume în care sărăcia înseamnă luptă pentru supravieţuire, valorile umane sunt reconfigurate. 
Scenariul şi regia sunt semnate de Igor Cobileanski, director de imagne este Veaceslav Cebotari, iar în rolurile principale sunt Gheorghe Grâu şi Radu Marin Suceanu. 
După debutul în lungmetraj cu La limita de jos a cerului (Premiul FIPRESCI la Cottbus) Cobileanski a terminat filmările pentru Umbre, serial orginal HBO, cu Şerban Pavlu în rolul principal, şi este în perioada de pre-producţie la Alien Film cu Afacerea Est.
Detalii: www.fiff.be / www.alienfilm.ro


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alien film, colectia de arome, festivalul namur, igor cobileanski, scurtmetraj romanesc

Opinii: