​Ritualul comic

     Consacrat ca mânuitor al armelor satirei prin O zi din viața lui Ionescu (2009), film de animație care i-a adus Premiul Uniunii Cineaștilor, Mihai Șurubaru le-a transportat în bagajele cu care a migrat pe teritoriul literaturii, odată cu apariția volumului „Arcanele Strigoniei”, în 2019, la editura bucureșteană Ideea Europeană. Cele 14 schițe umoristice ale cărții pre­fațate de către prof. Titus Vîjeu au o alură fantastică (sau, mai bine zis, fantezistă), dar trimiterile spre realitățile istoriei și ale prezentului sunt vădite, cu toată distanțarea mimată de autor atunci când, în cuvântul său înainte, ne anunță că este vorba de „o lume ascunsă, unde gravitația și timpul sunt anu­late”. În același timp, este un volum politic (Mihai Șurubaru cunoscând fenomenul dâmbovițean din interior, de pe când lucra la ziarul „Dimineața”), dar și unul autobiografic (schița „Republica lui Miron Costin”, dedicată copilăriei de pe strada ploieșteană cu nume de cronicar și cu astrul caragialian lucind deasupra ei).

     Cititorii publicisticii lui Mihai Șurubaru din revista lunară „Independența Română” (mai ales ai didacticului serial „Francmasoneria din România”) se puteau aștepta la existența unor anumite pattern-uri în prozele autorului și, chiar dacă ele sunt decelabile, transfigurarea lor le face pe alocuri chiar savuroase. Cap de serie este schița „Noaptea voievozilor”, cu un panopticum al vedetelor istoriei noastre, dar o privire surprinzătoare, de astă dată asupra mitologiei organizațiilor secrete, o conține și nuvela „Arcanele Strigoniei”, tainele lumii umbrelor (spre a explicita titlul) părând a fi o juxtapunere sui-generis a mira­jului desenului animat – „artă și magie”, așa cum îl definea autorul în titlul „Dicționarului” său din 2014 –, având, așadar, de-a face cu o evoluție a autorului pe teren propriu.
     De altfel, nu putea lipsi interacțiunea concretă cu peisajul cinematografic, iar aceasta se produce în două proze: „Test la Follywood” și „Am un scenariu!”. Prima dintre ele este o șarjă la adresa tribulațiilor unui individ dornic de intra în câmpul muncii (unde nomenclatorul meseriilor capătă bulversări calambu­ristice, aici dezlegătorul de rebusuri înclinând balanța de partea lui) și, cu precădere, în cel al industriei cine­matografice, unde încadrarea sa la sectorul „desene animate” eșuează (... premonitoriu), din cauza intrării în carantină a studiourilor Follywood! A doua schiță amintită are alura unui pamflet la adresa „instituției de binefacere care finanțează arta cinematografică”, făcându-și simțite ecourile atât literatura lui Ilf și Petrov (mai mult decât în alte locuri), cât și ineren­tele nemulțumiri ale candidaților la concursurile de gen, surdina fiind pusă de alternanța cu plasările peste linie.
     Îmbucurătoare prin prospețimea de spirit și agrea­bilă prin renunțarea la panașul emfatic de tip castigat ridendo mores, „Arcanele Strigoniei” oferă orizontul de așteptare pentru revenirea creatoare în lumea animației a lui Mihai Șurubaru, a cărui vivacitate autoironică pare a-și mai cere încă o dată dreptul la exprimare artistică.
 

(Film nr. 2/2020)