― La întrebarea asta trebuie să răspund eu?
― Da.
― Dar e foarte greu. Și nu m-am gândit niciodată că cineva ar putea să mi-o pună așa, dintr-o dată. Și nici nu știu ce să răspund la ea.
― Încercați totuși.
― Sunt o fată ca oricare alta. Sper. Care a visat să facă ceva în viață. Dar visele fetelor nu interesează, nu-i așa? Copilăria, de asemenea, așa că să trecem și peste ea. Apoi, firește, școala... Muncesc de la vârsta de 15 ani. Am cochetat, cuvânt feminin, cu dansul, cu artele plastice, apoi am fost translator tehnic și chiar stewardessă cu brevet de zbor în toată regula. Aveam totuși impresia că-mi irosesc timpul. Căutam o meserie care să mă absoarbă cu totul. În această perioadă, de aproape zece ani, am studiat intens teatrul antic, istoria civilizațiilor, limbile străine.
― La film cum ați ajuns?
― La examenul de admitere, absolut întâmplător. Dar am descoperit lucrând primele mele filme (acelea erau total de autor, de la scenariu până la imagine, scenografie, recuzită și costume, totul îmi aparținea) această minunată meserie care mă solicită total. Atunci de-abia am înțeles ca anii mei de căutari îmi creaseră condițiile necesare oricărui artist: cunoașterea oamenilor, a vieții, ceea ce în general se numește „experiență de viață”, precum și rigurozitatea, disciplina muncii. lată de ce mi se reproșează uneori și poate în glumă: „Cristiana, tu toate le iei prea în serios!”
― Și?
― Am intrat la institut în anul 1966 la clasa
Mircea Mureșan și am absolvit în 1971.
― Filme, filme ați făcut?
― Da. Primul s-a numit
Cameea, al doilea
Anticamera, un studiu pe o temă dată și, în sfârșit,
Fapt divers, film de absolvire, inspirat chiar de un fapt divers apărut în „Scânteia”.
― Apoi?
― Am trebăluit puțin în Buftea. Cei doi ani de stagiu mi-au adus o bună cunoaștere a procesului de producție al filmelor. Îi sunt recunoscătoare lui Mircea Mureșan pentru că a continuat să fie profesorul meu și după absolvire și pentru că mi-a încredințat sarcina de regizor secund la filmul său
Bariera.
― Și Întoarcerea lui Magellan?
― ÎI datorez lui
Radu Cosașu care a acceptat ca o necunoscută să preia ideea dintr-un roman al său, de asemenea lui Dumitru Solomon, și lui
Eugen Mandric, care m-au onorat cu încrederea lor.
― Proiecte?
― Toate proiectele mele sunt legate de Casa de filme 3, care mi-a prilejuit debutul: două filme de actualitate, dintre care unul pare a fi chiar o comedie, și o ecranizare după
„La hanul lui Mânjoala”.
