În 30 martie 2023, Cetatea Râşnov s-a alăturat Rețelei Europene a Fortificațiilor – Forte Cultura, o asociere a celor mai importante situri culturale cu fortificații din Europa. Evenimentul a avut loc la Cetatea Svetog Ivanadin Sibenik (Croația).

FORTE CULTURA are scopul de a susține patrimoniul arhitectural și cultural divers al monumentelor fortificate, de a promova schimbarea acestora în locuri de cultură și turism și de a sensibiliza publicul larg. Responsabilitatea comună pentru patrimoniul cultural al monumentelor fortificate este exercitată în special prin cooperare europeană, rețeaua având peste 150 de membri asociați. Forte Cultura oferă o gamă largă de instrumente moderne de marketing și activități de promovare, special orientate către nevoile monumentelor fortificate, membrii săi dobândind astfel o prezență largă pe piețele turistice internaționale.
La Râșnov, are loc, în fiecare an, Festivalul de Film și Istorii. Anul acesta va avea loc cea de-a XV-a ediție, 13-27 august 2023. „Cetatea Râşnov este astăzi unul din cele mai importante monumente medievale din România şi trece printr-un amplu proces de restaurare. În paralel cu finalizarea reabilitării cetății este important să ne pregătim pentru momentul redeschiderii acesteia către publicul larg dar şi pentru un management strategic şi durabil.” Liviu Butnariu, primarul Orașului Râşnov.
Conceptul de management cultural s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii, iar societățile noastre tind să se concentreze din nou asupra dialogului dintre culturi, respectului pentru identități și diversitate, precum și asupra sentimentului de apartenență la valorile europene.
Detalii:
www.forte-cultura.eu/en/ /
www.cetatea-rasnov.ro