Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Caravana filmului românesc” ajunge la Pașcani, 2 – 4 septembrie


     „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” ajunge, pentru al cincilea an consecutiv, la Pașcani, în perioada 2 – 4 septembrie. Proiecțiile vor avea loc în Piața din fața Primăriei Municipiului Pașcani, de la ora 20.30.
     Programul începe vineri, 2 septembrie, cu „Amintiri din copilările” (regia: Elisabeta Bostan), un film care oferă un prilej de amuzament pentru copii care vor alege să urmărească aventurile lui Nică și ale Smărăndiței și un motiv de nostalgie pentru părinții și bunicii care își vor aminti de poznele făcute în copilărie.
          Cine nu-şi aminteşte savurosul dialog dintre Toma Caragiu, în rolul actorului Caratase, şi Marin Moraru, în rolul valetului Vasile, din filmul „Actorul și sălbaticii” (regia: Manole Marcus) inspirat din viaţa renumitului comediant interbelic Constantin Tănase? Ei bine, cine vrea să se amuze revăzând acest film sau mai tinerii spectatori care nu l-au văzut încă, sunt invitați sâmbătă, 3 septembrie, de al ora 20.30 se savureze creațiile artistice realizate de Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Marin Moraru,  Ovidiu Iuliu Moldovan. 
          Și duminică, 4 august, tot de la ora 20.30, în ultima seară a „Caravanei filmului românesc”, spectatorii de Pașcani se vor amuza urmărindu-i pe marii actori români de teatru și film Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru și Ovidiu Schumacher care demarează celebra partidă de pescuit „Operațiunea monstrul” (regia Manole Marcus).
Pentru unii dintre spectatori, aceste filme pot fi un motiv de nostalgie și de amuzament. Iar, pentru tinerii spectatori - de ce nu? –, un motiv de a descoperi creaţii artistice de valoare și filmul clasic românesc, acesta fiind principalul deziderat al proiectului cultural-educativ „Caravana filmului românesc”.
 Accesul publicului este gratuit la toate proiecțiile.
 
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale la Pașcani: 
Vineri, 2 septembrie, ora 20.30: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;  
Cu: Ştefan Ciubotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
Sâmbătă, 3 septembrie, ora 20.30: ACTORUL ȘI SĂLBATICII
Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea DiaconuMarin MoraruOvidiu Iuliu Moldovan
Duminică, 4 septembrie, ora 20.30: OPERAȚIUNEA MONSTRUL
Regia: Manole Marcus; Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon
 
      Eveniment organizat de Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design.
PARTENER PRINCIPAL: RADIOCOM – Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF - Arhiva Naţională de Filme; Parteneri media: All About Romanian Cinema  - AaRC, România pozitivă, Agenţia de Carte, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Go Next, Biz Plus, Cinefan, Roportal, Cinefilia,  Comunicate de afaceri, Boio. Parteneri media la Pașcani: Actualitatea TV Pașcani, Bit TV Pașcani, Jurnalul Regional
La Pașcani, proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Pașcani.
 
 
(30.08.2022)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: caravana filmului romanesc pascani 2022, caravana filmului românesc – cartea și filmul

Opinii: