Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



BIEFF.13: o invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, alături de profesioniști


     Au mai rămas doar câteva zile până la deschiderea oficială a celei de-a 13-a ediții BIEFF – primul și cel mai amplu eveniment din România dedicat filmului de avangardă și artei vizuale. În perioada 26 septembrie – 1 octombrie, sălile de cinema din capitală vor găzdui proiecții în premieră ale unora dintre cele mai curajoase experimente cinematografice ale anului, dar și întâlniri eveniment cu cineaști și profesioniști reputați ai industriei cinematografice internaționale. Publicul va avea ocazia să discute cu invitații ediției în cadrul sesiunilor de Q&A programate după proiecții, dar și în cadrul unor paneluri și dezbateri speciale despre industria cinematografică. Programul complet și biletele de acces la evenimentele BIEFF.13 sunt disponibile online, pe platforma  Eventbook.
     Masterclass Pedro Costa: 27 septembrie, ora 18:00, Cinema Elvire Popesco Miercuri, în cea de-a doua zi de festival, spectatorii sunt invitați să-l întâlnească pe cineastul portughez Pedro Costa, o figură emblematică a cinemaului contemporan,  a cărui operă – remarcabilă atât din punct de vedere formal, cât și politic, continuă să deschidă noi direcții în epoca digitală a imaginii. Evenimentul va debuta cu o primă proiecție în România a celui mai recent film al autorului – scurtmetrajul As Filhas do Fogo (The Daughtersof Fire, 2023), prezentat în premieră internațională la ediția de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.
     Organizat în contextul retrospectivei pe care BIEFF i-o dedică autorului la această ediție, masterclass-ul se va concentra asupra trăsăturilor distinctive ale stilului de cinema care l-a consacrat pe Costa și va fi moderat de Flavia Dima – critic de film și curator asociat al festivalului. Biletele sunt disponibile pe platforma Eventbook: eventbook.ro/film/bilete-bieff-13-as-filhas-do-fogo
     Lansarea cărții Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude, de Andrei Gorzo și Veronica Lazăr: 29 septembrie, ora 16:00, Grădina Arthub Nu cu mult înainte de premiera mondială a filmului Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, care va rula cu casa închisă în deschiderea celei de-a 13-a ediții BIEFF, autorii Andrei Gorzo și Veronica Lazăr și-au publicat colecția de eseuri despre cinemaul lui Radu Jude. Volumul ”Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude”, scris în engleză, publicat și distribuit de Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, va avea parte de o lansare oficială în București, pe 29 septembrie. Inclus în programul festivalului, evenimentul o va avea ca invitată pe Veronica Lazăr,  în dialog cu Flavia Dima și Călin Boto, curatori asociați ai festivalului.
     Panel  - In Short: Navigating The Short Film Circuit: 30 septembrie, ora 11:00, Grădina Arthub. Studenții și profesioniștii români din domeniul cinematografiei și artelor vizuale vor avea șansa de a intra în dialog cu experții internaționali invitați la festival, în cadrul unui panel axat pe strategiile de promovare și distribuție a scurtmetrajelor și a proiectelor audiovizuale la nivel național și internațional. Specialiștii invitați să participe la discuția moderată de Oana Ghera, directoarea artistică a festivalului, vor împărtăși celor prezenți informații valoroase din culisele industriei de film, precum și despre vizibilitatea și durata de viață a experimentelor cinematografice în circuitul filmelor de scurtmetraj.
     Vor participa la discuție Gabrielė Cegialytė – directoarea Festivalului Internațional de Scurtmetraj din Vilnius (Lituania), invitată anul acesta în Juriul Competiției Naționale BIEFF, Ilinka Mihăilescu – reprezentantă a Centrului Național al Cinematografiei, Eddie Bertozzi – directorul secțiunii de scurtmetraje din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, invitat anul acesta în Juriu Competiției Internaționale de Scurtmetraj a BIEFF. Vor participa la acest dialog și Simone Bardoni – președinte și director artistic al Concorto Film Festival (Italia) și Florian Fernandez – coordonator al diverselor inițiative dedicate realizatorilor de scurtmetraj în cadrul Short Film Corner | Rendez-vous Industry (forumul de patru zile dedicat filmelor de scurtmetraj organizat în cadrul Festivalului de Film de la Cannes). Florian face parte și din Juriul Competiției Internaționale de Scurtmetraj BIEFF.13. Accesul la eveniment va fi gratuit, în baza înscrierilor efectuate prin intermediul formularului:https://forms.gle/kYN2gvNp4rBxXJX69
     Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, BIEFF are ca principal obiectiv promovarea creaţiilor inovatoare, conceptual, tematic și stilistic, și a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără compromisuri. Organizator: Asociația Culturală Manekino în parteneriat cu PrintorCom Proiect finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Primăria Sectorului 2 și Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă” 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. Parteneri principali: Avanpost, DacinSara, UCIN, ICR, Institutul Francez, Institutul Goethe și Institutul Italian de Cultură  Partener media principal: Radio Guerrilla Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, IQAds, MindcraftStories, Ziarul Metropolis, LiterNet, MovieNews, CineFan, Acoperișul de Sticlă, Revista ARTA, Allabout Romanian Cinema - aarc.ro, HAPP.ro, Cinefilia, Munteanu Recomandă, Metropotam
 
(22.09.2023)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei gorzo, bieff 2023, bucharest international experimental film festival, calin boto, flavia dima, nu astepta prea mult de la sfarsitul lumii film

Opinii: