Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) recomandă scenaristelor, regizoarelor sau producătoarelor de film din România, care care au scris, realizat sau produs până în

prezent cel puțin un film de scurtmetraj și se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj, să aplice la cea de-a 4-a ediție a Rezidenței FemArt, o inițiativă a Asociației Române a Femeilor în Cinema (ARFC). Tematica Rezidenței FemArt 2021 urmărește promovarea filmelor care propun forme novatoare sau aparțin genului fantastic și reprezintă un prim demers în inițierea unei platforme pentru dezvoltarea formala a genurilor si limbajului cinematografic.
Rezidența FemArt 2021 va include o săptămână intensivă de lucru cu specialiști din cinematografia românească și internațională, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film, masterclass-uri și sesiuni de pitching, care vor avea loc la începutul lunii octombrie 2021, la București.
La finalul săptămânii Rezidența FemArt vor fi acordate 3 premii: O bursă în valoare de 1750 de euro, O bursă de tip consultanță de scenariu,O bursă de participare la o platforma internațională de co-producție.
Asociația Română a Femeilor în Cinema susține egalitatea de gen și șanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creațiilor acestora și facilitarea schimbului de experiență cu specialiști din industrie.
Detalii: facebook