Consecventă demersului său inovator la nivel de teme abordate și limbaj cinematografic, Competiția Internațională BIEFF 2018 invită publicul la introspecție și dezbatere asupra condiției umane actuale într-o lume în continuă schimbare. Punând propria sensibilitate față în față cu fragilitatea naturii și accesând omniprezența tehnologiei în toate aspectele vieții, ne redescoperim dubla poziție de
creație și
creator. Programele tematice
Human Nature /
Mother Nature și
Intimacy in the Digital Age ne amintesc că ne regăsim zi de zi într-un mediu înconjurător pe care l-am cucerit și alterat, dar în care ne scriem propriile istorii, și ne întreabă cum ne modelăm, prin căutarea noastră neîncetată de conexiuni umane, interacțiunile și identitatea, în fața – sau cu ajutorul – inteligenței artificiale.
În
Nature: All Rights Reserved (regia Sebastian Mulder), natura e omniprezentă: sala de așteptare de la dentist e o plajă tropicală (fototapet), balconul e înverzit de iarbă (de plastic), iar sala de conferințe e o pădure tropicală (alt fototapet). Totul e material sub incidența
copyright-ului, desigur, dar cine o să cerceteze dacă autorul și proprietarul de drept, adică Natura însăși, și-a dat permisiunea de utilizare?
După ce ne-a purtat anul trecut printr-un fantomatic univers post-clubbing cu
Fiesta Forever, Jorge Jácome revine la BIEFF cu un alt fel de heterotopie. Toată populația arhipelagului Azorelor ar fi luat calea refugiului către continent. Camera urmărește doi soldați, singurii trimiși în misiune pe

insulă, în cadre compuse luxuriant pe fundalul invaziei florale în albastru și violet, și pătrunde în poveștile lor despre nostalgia trecutului și tristețea dezrădăcinării
Viața ordonată a satului e întreruptă de un incendiu urmat de un cutremur. Pompierii nu fac față dezastrului, așa că toată lumea ia calea pădurii. Folosind evenimentul ca punct de pornire pentru un fascinant
mash-up, Léo Favier tratează în
After the Volcano teme cât se poate de serioase precum încălzirea globală sau invaziile de habitat în forma jucăușă a unei povestiri fantastice, ilustrate cu filmări de arhivă vechi de mai multe zeci de ani.
O plajă surprinsă la răsărit de soare devine locul unor întâlniri suprarealiste. Tineri, care încearcă să mai prelungească rămășițele nopții. Bătrâni, pentru care o nouă zi abia începe. Pentru câteva clipe, și unii și ceilalți se mișcă în același spațiu, fără a percepe existența celuilalt. A treia prezență în peisaj e natura. Cu imagini de mare spectaculozitate,
Boris Poljak creează un sentiment al perisabilității existenței umane, în seducătorul
They Just Come and Go.

Programul
Intimacy in the Digital Age din Competiția Internațională BIEFF 2018 privește modul în care actele de a fi, de a vedea și de a fi văzut s-au schimbat în contextul importanței crescânde a sinelui nostru digital și chestionează dacă dihotomia real / virtual mai are vreun sens sau dacă cele două s-au îmbinat într-una și aceeași stare de a fi.
În
Our Skin (regia João Queiroga) spaţiile virtuale sunt păstrate în sfera privată şi, astfel, devin un spaţiu excepţional în care se pot forma legături dincolo de prejudecăţi. Conversaţii la telefon, şoptite târziu în noapte, dizolvă barierele preconcepţiilor şi creează intimitate acolo unde altfel ar fi fost doar ignoranţă sau, mai rău, dispreţ. Folosind înregistrarea autentică a unei conversaţii dintre o femeie-trans şi un fost ofiţer de marină, filmul trece dincolo de gen şi de corpuri militarizate pentru a ajunge la esenţa intimă a emoţiei.
Ducând această idee mai departe,
Binary Love (regia Ewan Golder) imaginează spaţiul virtual ca locul principal unde trăim. În lumina dură a

neoanelor unui oraş virtual, cuprins în limitele unei plăci de bază, Eugene și Jessica se întâlnesc în sfârşit, după ce au fost declarați potriviți pe o aplicaţie care îţi găseşte perechea în funcţie de ceea ce visezi.
În
Information Skies (de Metahaven), unul dintre scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2017, imaginile există înaintea Cuvântului care le creează. Un cuplu tânăr purtând ochelari VR se retrage într-o pădure. Un
voice-over criptic combină fragmente de gânduri şi realități diferite. Elemente vizuale ce amintesc de primii ani ai PC-ului, secvenţe onirice, animații abstracte și avatare în stil anime provoacă noțiunea arhaică a realității ca fiind înrădăcinată în materialitate. În epoca tehnologiei experimentale, ponderea datelor afectează înțelegerea lumii din jurul nostru.
Detalii:
BIEFF