„Asediul” – cronică de film

     De la început trebuie consemnat la acest film valoarea sa politică şi educativă, înalta sa ţinută de etică comunistă. Asediul este un film care răspunde comenzii sociale făcută cineaştilor noştri.
     Noua realizare a studioului „Bucureşti” este o ecranizare liberă a romanului „Puterea” de Corneliu Leu, roman apărut în librării în anul 1964. Scriem „ecranizare liberă” fiindcă cei doi scenarişti (Corneliu Leu şi Mircea Mureşan) nu au intenţionat o simplă copiere de peliculă a paginilor cărţii.
     După Setea, Lupeni 29, Străinul, Serata, Facerea lumii, Asediul este un film politic în deplinul înţeles al acestui cuvânt. El are drept sursă de inspiraţie un moment crucial din istoria luptei revoluţionare din ţara noastră: cucerirea puterii şi instaurarea noilor organe muncitoreşti. De Setea sau Străinul, Asediul se deosebeşte prin structura sa intimă, prin accentul pus nu atât pe destinele colective, cât pe destinele individuale ale fiecărui participant la lupta pentru instaurarea unui prefect democrat în judeţ.
     Filmul are o temă nobilă, fiind inspirat din lupta comuniştilor din prima lună de legalitate. În octombrie 1944, undeva pe malul mării, la Constanţa, se duce lupta îndârjită pentru instaurarea noilor prefecţi democraţi. Hamalului Gavrilă Drăgan îi revine misiunea de a ocupa acest post cheie în judeţ. Dar lupta pentru preluarea acestei funcţii nu e deloc uşoară. Războiul nu s-a terminat încă. Forţele reacţiunii, burghezo-moşierimea din judeţ, traficanţii de pe mare şi speculanţii din oraş ameninţă cu haosul economic. Vechile partide îşi puneau toate nădejdile în exploatarea unor conjuncturi internaţionale.
     Pe de altă parte, Partidul Comunist Român, ca expresie a năzuinţelor maselor populare spre democraţie şi dreptate, organiza demonstraţiile maselor populare, acţiuni de exprimare a punctului de vedere al poporului, în pieţe şi pe străzi. Adversarii replicau, aşa cum de multe ori în trecut învăţaseră să o facă, prin tot felul de atentate, măsuri de intimidare şi asasinate, prin perfide manevre politice menite să inducă în eroare opinia publică. Până la urmă însă, prin eroism, prin spirit de sacrificiu de sine, prin inteligenţă, reacţiunea e învinsă de către masele populare organizate de către partid.
     Condensând cele trei părţi ale romanului lui Corneliu Leu („Blocada”, „Puterea”, „Asaltul”) regizorul Mircea Mureşan ne-a dat o lucrare cinematografică de respiraţie epică. Regizorul a dovedit capacitatea de a reconstitui, în tuşe de frescă, epoca cu tot ce avea ea frumos, revoluţionar, dar şi cu tot ce avea trist, murdar, cupid. Fiindcă Asediul nu se înscrie în peisajul cinematografic românesc doar ca o frescă (ba chiar în această privinţă are unele scăderi, scene de masă, şi în special scena cheie a instaurării noului prefect democrat fiind, cu toată participarea maselor — muncitori din port, ţărani etc. — mai puţin realizate artistic), ci şi ca un film de personaje, de caractere puternice. lată-I pe Drăgan, fostul hamal din port, bărbat puternic, dârz, energic, om dintr-o bucată. Din tabăra opusă, pe burghezul Segărcescu, un duşman de moarte al comuniştilor. În fine, tânărul dezorientat politiceşte care trece în cele din urmă alături de forţele progresiste.
     Din acest motiv Asediul este şi un film de actori, cu o distribuţie foarte bine alcătuită. Ilarion Ciobanu, interpretul lui Drăgan, are forţa şi robusteţea de a crea un erou memorabil; Sebastian Papaiani, Sandu Sticlaru şi Dan Nuţu realizează, cinematografic personaje interesante care se impun atenţiei spectatorilor; o surpriză: debutul cântăreţei Mihaela Mihai, care-şi joacă fără trac, cu sinceritate, partitura; ziaristul Catul Georgescu îi prilejuieşte regizorului Geo Saizescu, de data asta în postură de actor, un rol demn de reţinut; în fine, lon Besoiu realizează în linii ferme portretul criminalului de război.
     Filmul are şi unele scăderi. Desigur o explicaţie ar putea-o constitui faptul că Asediul a fost filmat foarte repede (turnarea lui a durat circa două luni). Lucru cu totul lăudabil. Cu toate acestea, graba nu scuză nici fisurile din dramaturgia filmului şi nici faptul de a nu regăsi uneori o anumită vibraţie, o anumită putere de emoţionare. În film rămân unele personaje fără acoperire dramatică (cum ar fi femeia în negru).
     Realizat cu acurateţă, scenaristică şi regizorală, creând o atmbsferă evocatoare de epocă la realizarea căreia şi-au adus contribuţia arhitectul Marcel Bogos, operatorul George Cornea şi compozitorul Maiorovici, Asediul merită să fie văzut de cât mai mulţi spectatori. Fiindcă Asediul, film de respiraţie patetică, însufleţeşte o pagină vie din istoria revoluţionară a patriei noastre.