Opinia autorului
Când scriu aceste rânduri știu că aici, la stânga, la dreapta, aici undeva aproape, sunt deja culese și tipărite gândurile cronicarului. Dacă ar fi scrise de
D.I. Suchianu ar fi trei sferturi despre București, istorie veche și nouă, despre filme cunoscute, despre secvențe memorabile și, undeva, la sfârșit, s-ar fi apropiat de filmul meu, comparându-mă și făcându-mă să roșesc de ciudă, să-mi stârnească ambițiile; dacă ar fi scrise de
Catrinel Oproiu știu cum ar suna, ar avea cuvinte ale căror vocale s-ar pronunța cu ritm întârziat, ar descoperi lucruri frumoase în film, poate chiar m-ar lăuda, dar, orice ar scrie, la urmă ar adăuga propozițiunea care îi este dragă: regretă că nu fac desene animate...; dacă ar fi scrise de... Dar îmi vine să părăsesc și regizor, și scenarist și să mă alătur taberei de cronicari și, zău că de aici filmul se vede altfel.
Întâi mi-aș întreba conștiința dacă filmul mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut, dacă am stat pe ghimpi sau m-am gândit aiurea în timpul proiecției, aș controla punctul meu de vedere cu al spectatorilor și aș spune: merge; poate titlul,
O zi la București, ar fi trebuit să fie mai atrăgător, mai aproape de subiectul filmului.
Care subiect? Abia la sfârșit, când prietena Aniței se pocnește peste frunte, atunci abia mi-am dat seama că are un subiect! Mi-aduc aminte că în timpul filmului l-am văzut pe autor lucrând la scenariu... cert că nu s-a inspirat din Shakespeare: — O bucureșteancă vine la București ca să verifice fidelitatea logodnicului ei și... vrând să verifice înseamnă că bănuiește, bănuind exagerează și, astfel umflat, balonul se sparge, pentru că... de vină-i dragostea. Restul e numai muzică și dans.
Stau și privesc în gol, degetul l-am uitat apăsat pe o literă la mașina de scris, mă întreb: ce vor scrie colegii? Cum aș putea să scriu eu ca să pot să fiu mai original, să observ ceva ce poate scăpă celorlalți. Am văzut oare tot, nu mi-a scăpat nimic? Aș vrea să scriu măcar o frază pe care sa n-o poată uita cititorul.
Aș scrie poate despre felul cum a fost mat
planul doi, decorul, și nu știu de ce îmi vine să subliniez că, de fapt, în filmul acesta
planul doi este prim plan.
Mi-e greu să fac o cronică adevărată — poate n-am răbdare — îmi vine s-o copiez pe Catrinel: „Mai multe desene animate!”
