
Protagonistul filmului, domnul Grosu este orb de mai bine de 30 de ani și își petrece zilele încercând să reconstituie realitatea în mintea sa. Din când în când au loc accidente, dar reușește să treacă peste ele cu ajutorul partenerei sale de-o viață, doamna Grosu – o viață liniștită, într-o casă frumoasă, undeva în București. Însă această frumoasă poveste se încheie brusc într-o dimineață neobișnuit de tăcută: nu se mai aud nici muzica de la radio și nici foșnitul ziarului. Casa devine prea mare iar spațiul prea gol. Domnul Grosu mai are o singură decizie de luat.
Detalii:
www.uhvatifilm.org //
facebook