Dedicăm premiera de săptămâna aceasta unei piese importante din catalogul nostru. Unul din filmele care au fost piatra de temelie a acestui proiect, pornit și susținut exclusiv din pasiune, idealism și forțe proprii. Este vorba de „
Tatăl fantomă” de
Lucian Georgescu, debutul în regia de lungmetraj al scenaristului, profesorului și fondatorului CINEPUB - singura platformă de free v.o.d. dedicată cinemaului de artă și independent din România.
„
Tatăl fantomă” este un film care a adunat în țesăturile sale multă bogăție. De la ideea care a inițiat scenariul, generată de Barry Gifford, „unicul prozator american în viață, posedat de geniu” (Norman Mailer), și totodată autorul romanului „
Wild at Heart”, ecranizat de David Lynch în 1990; la distribuția impresionantă formată din mari nume ale teatrului și cinematografiei românești, precum
Marcel Iureș,
Victor Rebengiuc,
Mihaela Sîrbu,
Valer Dellakeza,
Mihai Constantin,
Mimi Brănescu sau
Mariana Mihuț; și până la aura nevăzută a lui
Ovidiu Bose Paștina, cel care era menit să semneze regia filmului, înainte de moartea sa prematură în 2006; printre altele.
Un film care și-a trăit o bună parte din viață alături de noi, pe platforma Cinepub, unde există și
un making of, și care ne va părăsi în scurt timp. Două povești aparent neconectate se desfășurate în fața ochilor noștri: un străin își caută rădăcinile într-o „Românie rapsodică” (Pacific Film Archive), iar un bătrân proiecționist e alungat din cinema-ul vieții sale, în locul căruia se va construi un mall. Pe alocuri un soi de „
Cinema Paradiso” post coming-of-age, alteori un „
Stranger than Paradise” atins de criza vârstei de mijloc, „
Tatăl fantomă” a adunat în spate o istorie arhitectonică, ce poate fi cel mai bine redată de autorul ei, care ne-a pregătit cu această ocazie un text sincer despre ce înseamnă să faci cinema.
“În urmă cu zece ani încheiam, cu greu, un mic film cu nume ciudat.
Tatăl fantomă a fost un proiect chinuit, la propriu și la figurat. Embrionul a mișcat într-o vară timpurie la TIFF, atunci cînd l-am cunoscut pe Gifford. Relația mea cu Barry a fost de-a lungul timpului una pasională, de love and hate, ambele duse la extrem. Iubeam clipele petrecute împreună, momente de poezie suprarealistă, dar simțeam diferit cînd ne despărțeam pentru a reveni în lumea reală, motiv pentru care niciodată
Tatăl Fantomă nu a fost povestea pe care și-o doreau cei doi părinți, cu nume de cod Stein si Balkanski.
A urmat divorțul și biata fantomă a bîntuit ani de zile sub forma unui synopsis orfan și a unui first draft imatur în căutarea familiei care să-l crească. Atunci cînd finanțarea s-a conturat timid, regizorul asociat proiectului, Ovidiu Bose Paștina, a plecat să documenteze eternitatea. Obligațiile pămîntești au rămas și am fost obligat să intru în filmare abrupt și neîmpăcat cu mine însumi; confuzia din acel moment a contaminat tema incertă și pe protagonistul ei pierdut. La jumătatea perioadei de filmare am fost diagnosticat cu o boală gravă, care presupunea o operație complicată și riscantă. Am întrerupt producția și am putut să o reiau doar după doi ani – nu mai existau racorduri coerente la nivelul personajelor principale – de aici o serie de alegeri scenaristice și regizorale care dau nota generală a filmului: improvizație. Dacă e un moment frumos pe care să mi-l amintesc, e împăcarea cu Barry, care face și un cameo în film. ”Buddy, take the gun out of your head. It’s just a movie, man!” mi-a spus atunci Stein - sună ca o replică din
Lost Highway.
Greșelile de concepție au fost urmate de cele de marketing și de promovare: în pofida cutumei pămîntene am decis ca premiera să aibă loc în țara de obârșie, la festivalul care nășise proiectul. A fost lovitura de grație pentru film: TIFF este locul unde filmele românești trebuie să revină, nicidecum să devină. Filmul a fost aruncat într-o sală, cu mine încremenit în scaunul electric și un Barry Gifford bîntuind singur străzile Clujului, fără nici o atenție oficială din partea organizatorilor, nici măcar a celor care-i plătiseră biletul de avion, ICR ul din New York… Autorul lui
Sailor and Lula,
City of Ghosts, Lost Highway sau
Hotel Room Trilogy era doar un nume pe line-up-ul TIFF și oricum făcuse greșeala să semneze un film românesc hulit de critica autohtonă, o specie de film ciudată, imperfectă, dincolo de orice canon oficial recent binecuvîntat. Jay Weissberg, corespondentul Variety la Cluj nu putea face mai mult împotriva curentului de opinie local, așa că a fost singurul care a găsit o sintagmă pozitivă: Mihaela Sârbu – an outstanding debut. Participanții la masa rotundă a criticilor de film din finalul acelei ediții de Festival erau însă deja convinși de eșecul filmului, deși mai mult de jumătate nici nu îl văzuseră. Cele cîteva reacții locale, precum și discuțiile moderate de colegi binevoitori din Asociația criticilor de film din România erau de ajuns pentru a nu-i da dreptul la viață. Groapa era singura opțiune.
În pofida celor de mai sus, fantoma a prins totuși viață, au fost festivaluri și publicuri care l-au primit cu căldură, plăcut, nominalizat și chiar premiat. Sînt – nici nu poate fi altfel – cel mai feroce critic al acestui film. Însă primirea extremă și extremistă a filmului mă surprinde mereu. În bine sau în rău, iubit sau urît,
Tatăl fantomă nu lasă spectatorii indiferenți și poate că asta este una dintre puținele, dar esențialele lui calități.
”Lucian Georgescu și familia lui să moară de Ebola!” spune unul dintre comentariile la filmul postat pe
cinepub.ro – și cineva mi-a spus că ar fi o voce a ”noii critici” – o fi, dar ce are cu familia? Nu de alta, dar singurii vinovați biologici (aka mama și tatăl autorului) sînt demult fantome… Cel mai bun film românesc pe care l-am văzut - titra VICE – US. Nu știu cîte filme românești văzuse pînă atunci Rocco Castoro, dar eu unul eram sceptic... ”Vreau să vă mulțumesc pentru acest film minunat și emoționant” mi-a spus la ieșirea din sală o doamnă, cinefil rafinat. Eram împietrit. Nu știam dacă să mor pe loc de Ebola sau să plîng cu doamna în brațe pentru că adusesem emoția pe ecran. Dragoste și ură. Iad și Rai. Exilul și Împărăția. Tratamentul maniaco-depresiv aplicat filmului a continuat, online. Am făcut cinepub.ro nu pentru a arăta un film, ci filme: iubite sau urîte, premiate sau neluate în seamă, mari sau mici, reușite sau imperfecte, însă cu toate ținute în sertar, în arhive și rafturi, în contracte de distribuție și în tabele de vînzări. Facem filme pentru a le arăta, iar dacă sîntem urîți, dar și iubiți, înseamnă că sîntem vii.
Și cele bune, și cele rele, și cele bătrîne, și cele tinere, și cele urîte și cele frumoase. Adică toate. Toate filmele… Așa sună – în traducerea mea liberă, din germană - sloganul platformei VOD
alleskino.de, înființată de unul dintre îngerii păzitori ai fantomei, legendarul producător Joachim von Vietinghoff, cel care m-a ajutat să duc la un sfîrșit - nu neapărat și happy end - filmul. Joachim m-a inspirat. Și pentru că trebuia să poarte un nume, i-am spus cinepub.ro. Și pentru că e .ro și nu .de a trebuit să fie F(VOD)… Adică free. Gratis. Ca dragostea și ca ura.
In două luni se împlinesc 10 ani de la premiera
Tatălui Fantomă. Și tot în două luni, el va dispărea de pe cinepub.ro și va ajunge o cutie prăfuită pe raftul unei arhive. Cinepub va încerca să reziste și să trăiască, atît cît va mai putea, în această lume în care astăzi ura se pare că e mai puternică decît dragostea. Cinepub îi mulțumește ”fondatorului” și își ia rămas bun de la el: Adio,
Tată Fantomă! “
Lucian Georgescu, de Dragobete și în ziua războiului - 24.02.2022
Detalii:
cinepub.ro
