Personajul secundar
Spectatorului nu-i vine greu, dar nici lesne nu-i, să recunoască sub privirea „rea, neprietenoasă”, ascunsa sub pălăria colbăită de atâta purtare, pe
Florin Zamfirescu, alias Țugarlan. Botu' împins înainte a zăvorî ce și-ar mușca și propria-i coadă, mustață groasă ca un cuib de vrabie, deșirat asemeni sperietorilor de pe arie; altfel, om în puterea vârstei și vânos.
Micul parlament din Siliștea-Gumeștii anilor '37, dominat de Moromete și Cocoșilă, nu-I îngăduie, căci dușmănosul Țugurlan are prea multă ură adunată în suflet, pentru a participa senin la „dezbateri”. Chiar înjurătura lor e cu adresă, spurcată nu hâtru persiflantă, voluptuos lingvistică. Una-i să-I combați pe orator, alta-i să-l ataci cu vorba jignitoare în față. Una-i să pășești în poiana lui Iocan ușor la suflet, sprințar la minte, doritor să mai schimbi o idee („Da și mie o țigară!”) ca la sărbătoare, alta-i să-ți verși obida, să ceri mereu socoteală pentru strâmbătatea lumii, să spurci agora, să tai plăcerea, bucuria de viață. Și, totuși, cine să-i ia partea lui Ion a lui Mihai și altora asemeni! Una-i să fii sănătos, cu două loturi de pământ și copii buni la munca,
să-ți ajungi ție însuși, ca Moromete, alta-i să „scapi” împroprietărirea, sa-ți îngropi, an de an, șase copii, să porți pe frunte stigmatul sărăciei cronice, al neizbânzii sociale, răsplata nedreaptă pentru o viață de muncă și de rupere de oase pe moșia boierului, boier care-ți dă jumătate din recolta strânsă de tine, ba pe deasupra, în marea-i milosârdie, și paiele. Ș-apoi, cum să nu-ți simți demnitatea călcată în picioare de istețu’, care-ți strigă la nuntă „mănâncă, Țugurlane, să-ți ajunge o săptămână!”: sau de Catelicioaia care-ți cere strachina de pomană înapoi.
Altfel vezi lumea și altfel te vede lumea pe tine! Cu fratele Niculae împușcat în '33, la Grivița, cu cumnatu' dat afara de la moara de alde Aristide și ai lui, cu prietenul Ion a lui Mihai bătut măr! Cum să-i mai suporți ocara, umilința, hoția, batjocura, foamea? Ridici pumnul să-ți faci dreptate! De unul singur! Cu toate riscurile!
Greu să încapă, în câteva rânduri, minuția analitică prin care geniul lui
Preda construiește acest erou secundar, cum îi frământă lutul vorbelor ca Din Vasilescu bulgărele din care-i face chip lui Ilie Moromete. Greu să-l vezi pe ecran, când însuși ecranul sufletului lui e neguros, încărcat, an de an, de sentimentul frustrării.
Din urzeala textului, regizorul-scenarist deșiră un singur fir pe care îl numește Țugurlan proletar agricol și care duce liniar, de la apariția eroului în poiana lui Iocan până la arestarea și despărțirea echivocă de Moromete, în poarta casei, cu jandarmii la spate. Bogăția detaliilor, invoalând sensurile, se pierde. Deși talentul lui Florin Zamfirescu țâșnește, cu convingere, între limitele permise de scenariu! Ura mocnită, setea de răfuială, răzbunarea sunt sentimente ce-i întuneca privire, luminată, prin contrast, de bucuria strângerii recoltei (din scena treierișului) sau în relația cu Moromete, de sentimentul prieteniei pe care îl trezește înțelepciunea și calmul acestuia. Actor de o intensă concentrare, Florin Zamfirescu folosește cu maximă economie mijloacele exprimării filmice, construind stări de spirit remarcabil condensate. Prin puterea sa caracterologică actorul ia chipul și asemănarea eroului sau, chiar dacă pe adevăratul Țugurlan ai sentimentul că îl regăsești deplin numai în romanul capodoperă.
