Acţiuni interioare
Aşa cum a fost el conceput,
Serata nu trebuia — şi nici nu putea, cred — să fie un film de acţiuni dinamice, ci mai degrabă de multe şi complicate acţiuni interioare, care converg spre o singură acţiune dinamică cotitura de la 23 August 1944. Acţiunea
Seratei s-ar putea numi: aşteptarea, o imensă şi răbdătoare aşteptare a rezultatului unor pregătiri, pe care le presupui durând de foarte multă vreme. lar acea aşteptare e folosită în scopul unor minuţioase studii de faună care se organizează finalmente în tot atâtea argumente şi explicaţii ale unui moment istoric.
Aşa stând lucrurile, faptul că cinematograful de mişcare îi convine sau nu Malvinei Urşianu, mă interesează mai puţin. Ceea ce mă interesează este dacă
Serata este sau nu credincios formulei pe care şi-a propus-o. Şi cred că este. (
Eva Sîrbu)
Continuitate de gând
Aş porni de la o constatare aparent paradoxală. Acest film, deşi surprinde momentul dărâmării unei citadele, deşi concentrează (în perimetrul unei serate) sfârşitul unei lumi, acest film are o filiaţie directă cu
Gioconda fără surâs, prima peliculă a Malvinei Urşianu. Nu este vorba, doar, de «tuşeul» regizoarei, tuşeu despre care s-a mai vorbit... Dacă ne gândim bine însă, generaţia
Seratei, generaţia celor care au răspuns, atunci, în august 1944 la întrebări ISTORICE, va răspunde (filiaţia de care vorbeam este, în ordinea cronologică a filmelor, inversă) în
Gioconda fără surâs la întrebări curente, CONTEMPORANE. Apreciez această continuitate de gând a regizoarei. De fapt, în
Serata se simte exact, regizoarea a «avut la inimă» îndeosebi câteva secvenţe (şi, de aceea, discuţia dintre profesor şi fiică, discuţie de exemplară acuitate a notaţiei psihologice este un excelent moment al filmului). Peisajul uman de plan doi al «seratei» propriu-zise (invitaţi, figuraţie, decor) pendulează însă — cu mici excepţii, printre care personajul Gildei Marinescu — între amorf şi strident, contrastând cu excelentele interpretări actoriceşti ale rolurilor principale. Tipul de cinematograf analitic pe care-l practică Malvina Urşianu nu a fost niciodată foarte «de public». Nici
Serata nu are asemenea ambiţii. Cadrele vădesc toate mult bun gust şi acest lucru nu este de loc puţin... (
Călin Căliman)
Există şi o taină
Filmul Malvinei Urşianu este dominat, este structural orientat spre o analiză detailată a situaţiilor şi personajelor. Fără această analiză, desigur, povestirea n-ar căpăta semnificaţiile pe care autoarea le-a vrut Există pe de altă parte o taină în dozarea ritmului naraţiunii cinematografice şi insistenţa analitică, o taină care face ca o întâmplare să devină un film mare.
Cronica lui Racoviceanu a urmărit, cred, să dezvăluie în ce măsură dozajul de care este vorba a fost făcut în proporţiile cele mai fericite. Dar, cum prea bine se ştie, balanţa unuia nu se prea potriveşte cu a celuilalt, căci atunci filmele s-ar face la şpiţerie, iar cronicile pe caiete de aritmetică. (
Mircea Alexandrescu)
Ca un tablou
Al. Racoviceanu spune că au tratat şi alţii «clipa crucială» de la 23 August (
Valurile Dunării, Străinul, etc.). Nu cred. Acestea au povestit un episod de rezistenţă care se petrecea cam pe atunci. Dar portretul acestui moment când o întreagă perioadă istorică s-a sfârşit, scurt ca o explozie, general ca un tablou, numai
Serata l-a pictat. Cronicarul repetă mereu «încearcă să», «exagerată este încercarea de a...» şi tot aşa, fără să ne spună dacă încercarea a reuşit sau nu. Vă voi spune-o eu. A reuşit şi o voi dovedi. Cu fapte. (
D.I. Suchianu)
Pauze în tensiune
De la un film în care minuţia domneşte ca deplină suverană în compunerea cadrelor, în mişcarea sau intonaţia actorilor, în mişcările aparatului, aşteptam aceeaşi precizie în dezvoltarea tuturor psihologiilor angajate în conflict, aceeaşi rigoare în ponderea acordată momentelor şi, de ce n-am spune-o, şi în echilibrul dramatic. Transfocarea pe unele dintre secvenţe, interesul acordat unor personaje, o apatie ce nu se referă neapărat la lumea filmului, ci vine din pauzele tensionale, dau naştere la o discrepanţă între propunerea de idei şi psihologii pe care o face regizoarea, şi istoria activă. (
Florica Ichim)
Personalitate
Malvina Urşianu este un regizor cu o autentică personalitate. Calităţile acestei
Serate cât şi afectările ei o dovedesc. Este ceea ce demonstrează analitica cronică semnată de Al. Racoviceanu. (
Adina Darian)
