Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghintsev, şi omnibusul Podurile din Sarajevo sunt în programul celei de-a cincea ediţii a evenimentului cinematografic Les Films de Cannes à Bucarest (24 - 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.
Majoritatea proiecţiilor de seară sunt sold-aut în fiecare an, aşa că trebuie să ne pregătim din vreme pentru zeci de premiere, masterclass-uri, retrospective şi evenimente speciale.
Distins cu Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes şi descris, fără rezerve, drept „capodoperă” de către cronicarul de la „The Guardian”, Leviathan va fi proiectat în premieră pentru spectatorii din România, pe 24 octombrie, într-o seară de gală. Filmul lui Andrei Zviaghintev este o incursiune în Rusia contemporană, o ţară în care oamenii simpli se confruntă cu indiferenţa, corupţia şi politica de intimidare a statului. Leviathan, al cărui scenariu, inspirat din întâmplări reale din Rusia, este semnat de regizor şi de Oleg Neghin, nu va putea rula în forma originală în cinematografele ruseşti, din cauza legii care interzice înjurăturile în spaţiul public, impusă de guvernul lui Vladimir Putin. Andrei Zviaghintev a câştigat Leul de Aur la Veneţia în 2003, cu filmul The Return. Au urmat The Banishment, care a concurat la Palme d’Or în 2007, şi Elena, distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard în 2011. Leviathan este distribuit în România de Voodoo Films. 
Detalii: www.filmedefestival.ro / facebook