Un documentar care deja a trezit mult interes este Reţeaua, realizat de Claudiu Mitcu în colaborare cu Vlad Mixich, jurnalist la Hotnews.ro.
Totul a început cu o anchetă jurnalistică, pe care Radu Jude i-a semnalat-o lui Mitcu, despre lipsa medicamentelor citostatice în România, pe care bolnavii de cancer ar trebui să le primească gratuit.
Ancheta lui Vlad Mixich a descoperit un grup mare de oameni care se ajută între ei, bolnavi sau nu. Telefoanele şi mesajele pe facebook au creat un lanţ uman de sute de persoane implicate. Ceea ce statul nu poate să facă se împlineşte prin bunăvoinţa şi implicarea mai multor oameni. Nimeni nu vinde medicamente, ci ele sunt doar transportate şi ajung la cei bolnavi. Ancheta jurnalistică a avut multe ecouri, inclusiv în zona de responsabilitate guvernamentală. Cu toate astea, nimeni nu a venit la discuţiile care au avut loc după proiecţia de la One World România a materialului selectat de Claudiu Mitcu pentru această fază de dezvoltare a documentarului. În schimb au venit jurnalişti, cineaşti, oameni cu probleme care sunt implicaţi în acţiunea Reţeaua.