Sinopsis : Relația tată-fiu dintre Andrei Dorneanu, un tânăr avocat, și tatăl lui, Toma, judecător în Cluj. Provocarea apare în momentul în care relația trebuie să se împlinească în absență, atunci când Toma Dorneanu își pierde viața într-un accident absurd.
Regie: Anca Damian
Scenariu: Lia Bugnar, Anca Damian
Actori Principali: Vlad Ivanov, Anghel Damian
![]() |
Anghel Damian | Andrei Dorneanu |
![]() |
Vlad Ivanov | Toma Dorneanu |
![]() |
Olimpia Melinte | Elena |
Aparte Film (România) și Arizona Production (Franța), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Media Development și cu participarea HBO România.
Aparte Film, Bad Unicorn
Andrei (Anghel Damian), un tânăr avocat stabilit în capitală, se întoarce în Clujul natal pentru înmormântarea tatălui. Condițiile suspecte ale morții lui Toma (Vlad Ivanov), judecător influent și seducător redutabil, îl împing pe Andrei să pornească o anchetă pe cont propriu. Căutarea sa devine obsesivă și tulbură intimitatea Elenei (Olimpia Melinte), tânăra sa mamă vitregă, dar și tăcerea comunității locale de oameni ai legii, martori ai ultimei seri a părintelui său. Întâlnirea întâmplătoare cu iubirea sa din adolescență (Cristina Flora) împinge lucrurile și mai departe de finalul așteptat. (Aparte Film)
Anca Damian despre film:
„Deși la primul nivel are un fir polițist, filmul se desfășoară pe mai multe planuri: primul este cel în care personajul principal, în fața morții violente a tatălui său, ca și Hamlet, pornește în căutarea adevărului. Apoi este căutarea tatălui, ca sursă arhetipală, care este și o căutare de identitate, de sine. Toate aceste planuri converg către dualitatea condiției umane și atitudinea în fața morții. “Tatăl” se metamorfozează perpetuu în “fiul”, într-un timp care se desfășoară continuu, ca o roată a vieții și a morții”.
„Filmul a reprezentat pentru mine o întoarcere la sursă: atât prin alegerea de a filma în Clujul în care am crescut, cât și prin alegerea unui subiect atât de intim – legătura dintre copii și părinți. Este cel mai românesc film al meu, singurul, de altfel, în care nu apare vreun actor din afara țării. În același timp, îl consider o reîntoarcere la un mod de a face film și de a spune povestea sincer.”
Anca Damian filmează „Perfect sănătos”
”Perfect sănătos”, un film de Anca Damian - Dana Medar
AaRC prezintă ”Perfect sănătos”
Anca Damian revine pe ecrane cu „Perfect sănătos”
Premiera ”Perfect sănătos”, film regizat de Anca Damian - Dana Medar
Premiile Uniunii Cineaștilor din România pentru filmele anului 2017
Fii și (tați) îndrăgostiți - cronică de film ”Perfect sănătos” - Marilena Ilieșiu
Filme româneşti la Festivalul Criticilor de Film „KameraAkcja” de la Łódź