„
La mere e primul nostru film-parabolă. El se recomandă ca atare printr-un discret motto luat din nuvela omonimă a lui Cehov, de la care realizatorii au pornit, recompunând ei înșiși întreaga povestire. O singură secvență redă un fragment din textul scriitorului. Motto-ul nu afirmă nimic și spune totul, printr-o întrebare: „Credeți că acesta e un lucru nou?” Filmul este povestea miniaturală a unei întâlniri și a unei ore de dragoste, în peisajul unei pajiști paradisiace, învăluită într-o lumină de duminică, dar e în același timp un fel de Patimile pe scurt, cu un torționar în rubașcă, stăpânul livezii de mere în care cei doi îndrăgostiți ajung. Tema este, ca și în
La moara cu noroc, aceea a forței discreționare, care începe cu grija protectoare („Ce mai faci, Andriușa, cum o mai duci?”), cu o diligență de dascăl („Cum sună porunca a opta?”). Supliciul continuă cu umilirea și pervertirea voinței tinerilor ce se înfruptaseră din merele stăpânului (Andriușa e pus să spună o poveste, Aniuta să rostească Tatăl Nostru, el e obligat să o sărute). De-abia într-un târziu intervine violența fizică, dar nu direct, nu din partea stăpânului furat ci reciproc, între cei doi. („Ei, frumușico, trage-i o bătaie iubitului tău, fiindcă te-a învățat să furi. Nu vrei? Atunci bate-o tu pe ea”). Apoi sluga stăpânului fluieră câinii, mulți la număr, năvălind disproporționat, ca într-un film cu evadați ce trebuie prinși. Totul e însă fără obiect ,(„Dar ce-am furat, boierule?”) și deasupra voinței individului („El uită că o bate pe logodnica sa”). Secvența se încheie cu un cuvânt mărinimos: „De nuntă o să vă trimit mere”. Culpa apare dedramatizată și între cei doi. Andriușa: „Nu sunt vinovat, a fost ca un vârtej, ce puteam să fac?” Aniuta se lasă ținută de mână, el încearcă să o sărute, trec din nou prin aceleași locuri pe unde au venit, respiră aceeași atmosferă — moartea este interioară.
La mere, un film cu Silvia Popovici și Nicolae Praida, a cărei fluență și expresivitate imagistică și muzicală excepțională ar merita un studiu.
(Valerian Sava, Noul Cinema nr. 4/1993)
