Împuşcături pe portativ (1967)

Opinia criticului...
„În domeniul filmului muzical, cinematograful românesc n-a prea strălucit niciodată. Avea, poate, un prilej, cu Împuşcături pe portativ. Dar nici pretextul destul de amuzant al scenariului (încurcătura a trei bobine: un film poliţist, unul muzical−coreografic şi unul sportiv), nici farmecul Margaretei Pâslaru n-au reuşit să salveze de la anonimat această peliculă, care, în cele din urmă, rămâne anostă, amorfă şi insipidă, tocmai datorită (nu numai dar şi) superficialităţii de conţinut şi lipsei de profesionalism a regizorului. (...) Va trebui, odată şi odată, să luăm bine aminte: filmele care nu au nimic de spus nu trebuie să mai ajungă niciodată în fază de filmare. «Ascensiunea» superficialităţii poate fi oprită în faşă." (Călin Căliman, Cinema nr. 7, iulie 1968)