Dumnezeu la saxofon, dracul la vioară (2004)

Alexandra Gulea despre film:
„Pe mine mă interesau tacticile de supraviețuire ale oamenilor aflați practic în detenție pe viață. În momentul de față, oamenii nu părăsesc o astfel de instituție decât pe drumul spre cimitir. Cu ce gând te trezești de dimineața, când zilele se aseamănă atât de tare, încât timpul pare să stea pe loc. Spațiul privat și noțiunea de individ par să se fi șters, și totuși oamenii găsesc o rațiune pentru a lupta mai departe. Am căutat să arăt normalitatea locuitorilor căminului în contrast cu anomalia sistemului. Titlul este un citat dintr-un cântec compus de Popescu - matematicianul, un locuitor al spitalului. Lumea văzută ca o orchestră, în care Dumnezeu și Dracu fac parte din aceeași trupă și se joacă cu soarta oamenilor. Aparatul adoptă poziția unui locuitor al azilului și povestește din interior monotonia cotidiană, societatea paralelă care s-a format, cu prieteni și șefi, dragoste și ură, o lume identică cu cea din afară."