Bucureşti, unde eşti? (2013)

Regizorul despre film
Mă sună un prieten care îmi spune că mai mulţi oameni au ieşit pe străzile Bucureştiului, protestând împotriva guvernului şi a preşedintelui. În câteva minute îmi iau camera şi plec spre Piaţa Universităţii. Sunt curios să văd ce se întâmplă acolo. În momentul în care ajung, Jandarmeria evacuează Piaţa. E tensiune, oamenii ţipă, nu vor să plece acasă, unul din jandarmi repetă în continuu: “Vă rugăm să părăsiţi Piaţa. Ceea ce faceţi este împotriva legii. Vom folosi forţa!”. E prima dată când particip la un asemenea eveniment. Simt nevoia să înregistrez, să documentez, să ţin un jurnal vizual a ceea ce se întâmplă acum, a ceea ce va urma mâine, peste câteva zile, săptămâni sau luni. Timp de 1 an merg regulat în Piaţa Universităţii pentru a lua parte la evenimente şi a-i întâlni pe oamenii de acolo. Încep să mă împrietenesc cu protestatarii, încep să-mi dau seama cât de important e să fim din nou în stradă, să ne dorim o schimbare, să protestăm, să ne oragnizăm, să dezbatem. 
În 1989, când a avut loc Revoluţia, aveam 10 ani. Încă îmi aduc aminte de imaginile puternice de la televizor, imagini cu armata pe bulevarde, cu oameni împuşcaţi, scene de violenţă. Îmi aduc însă aminte şi de solidaritatea incredibilă care se năştea atunci între oameni. Uneori, în timpul evenimentelor din 2012, îmi aduc aminte de acele imagini. Mă aflu în acelaşi loc, lângă oameni care au participat şi atunci, de data asta mai bătrâni, schimbaţi, transformaţi de o societate post-comunistă care nu le dă prea multe speranţe. 
Pentru mine, acest film, dincolo de a fi un jurnal al evenimentelor din 2012, reprezintă o posibilitate de a investiga rolul meu de cineast şi documentarist în reprezentarea realitaţii şi chestionarea societăţii în care trăiesc.