Absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Politehnică (1990-1994). Pasionat de filme încă din adolescență, în timpul studenției devine abonat al Cinematecii din București, unde le cunoaște pe
Cristina Corciovescu și
Magda Mihăilescu. Începe să scrie cronică de film pentru ”Dilema” la propunerea lui
Alex Leo Șerban. Angajat la revista ”Pro Cinema” (1995-1999), de către Cristina Corciovescu. Înființează revista ”Re:Publik” (2005-2008). Membru fondator, împreună cu
Tudor Giurgiu, al Festivalului Internațional de Film Transilvania (2002-prezent), la care este director artistic. Din 2006 este director artistic al Romanian Film Festival Making Waves din New York, inițiat de Corina Șuteu și organizat de Film ETC. Este membru al Asociației Criticilor de Film din Uniunea Cineaștilor și membru FIPRESCI, organizația internațională a criticilor de film. Are o apariție în filmul
Despre oameni și melci, regizat de Tudor Giurgiu.