Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism




Ştefan Iordache


  • Actor
  • Born: 03.02.1941 in Calafat (Dolj)
  • Died: 14.09.2008 in Vienna (Austria)

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" (promoţia 1964, clasa Dinu Negreanu). "Ştefan Iordache nu suportă personajele şterse, gelatinoase, fără nerv, fără o linie interioară bine desenată.

Pentru el nu există personaje banale şi personaje interesante, orice erou de film trebuie să aibă un ce al lui, altfel de ce ar mai fi ajuns erou de film? El nu confundă obişnuitul cu banalitatea, oamenii de toate zilele cu moluştele şi simplitatea cu plictiseala. În pielea lui cel mai modest personaj capătă patina metalelor nobile. Pentru el un rol de câteva apariţii sau un rol principal are aceeaşi importanţă. Importanţa pe care i-o acordă el, actorul. Calme, sigure de existenţa lor reală, personajele lui Ştefan Iordache îşi găsesc întotdeauna linia de conduită care le face cu forţă credibile, imbatabile, inimitabile." (Eva Sîrbu, Magazin estival Cinema 1980)

Trivia

  • După absolvirea liceului, dă examen de admitere la Medicină. Renunță din cauza reacțiilor emoționale puternice.
  • Relații sentimentale cu actrițele Irina PetrescuLiliana Tomescu.
  • Căsătorit cu criticul de teatru, prof. univ. Mihaela Tonitza-Iordache.
  • În 2004 apare cartea "Regele scamator. Ştefan Iordache" de Ludmila Patlanjoglu.
  • Ultimii ani îi petrece la casa din sat Gruiu, unde este și înmormântat.
  • Albume muzicale: 1995 - ”Între noi mai e un pas”, împreună cu Sanda Ladoși; în 2006 - ”Best of Dan Iagnov”, pe care sunt duete Ștefan Iordache - Sanda Ladoși, Ștefan Iordache - Elena Cîrstea; 2007 - „Magazinul meu de vise”, pe care sunt trei duete Ștefan Iordache - Monica Anghel; 2008 - ediție specială „Ștefan Iordache. Muzică de colecție” la Jurnalul Național.
  • Dan Iagnov, în colaborare cu Dan V. Dumitriu, a compus pentru Ștefan Iordache și Angela Similea muzicalul „Adio femei” în regia lui Mihai Berechet (1990 - 1994).
  • Ștefan Iordache participă, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea „Șlagăre” 1994, cu cântecul „Și între noi mai e un pas” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei - locul II. 
  • Participă, din nou, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” - secțiunea „Șlagăre” 1995, cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru - locul III.
Ştefan  Iordache despre...
...el însuşi
: "Nu sunt un om agreabil. Nu sunt un tip simpatic. Nu ştiu să spun bancuri. Nu sunt o fire veselă. Sunt optimist, dar nu pot râde în orice clipă. Într-un cuvânt, nu e plăcut de lucrat cu mine." (1977, interviu cu Eva Sîrbu)
...meseria de actor: "Meseria asta se face cu sfinţenie şi cu linişte şi cu multă transpiraţie. Cred că este mult prea importantă şi mult prea grea pentru ca să poată fi făcută în orice condiţii şi de către oricine. Când te apuci de un rol, o faci cu gândul să iasă foarte bine, nu neapărat o capodoperă, dar foarte bine, să nu semene cu nimic din ce s-a făcut şi din ce ai mai făcut, dacă e cu putinţă. Fireşte asta ar fi idealul." (1977, interviu cu Eva Sîrbu)
„Nu e o meserie ușoară, nu trebuie privită cu ușurință, trebuie iubită și ocrotită, înțeleasă și ajutată pentru că suntem „purtători” de idei, suntem la urma urmei un instrument politic. Nu pot exista artistic, estetic, în afara spațiului uman−social în care respir. Și aceasta e o opțiune politică. Am încercat — iubind acest spațiu — să spun adevărul, să fiu cât mai adevărat în toate personajele pe care le-am întruchipat.”