Cronica animaţiei
Ideea de autor satiric este asociată de obicei cu tonul caustic, observaţia neiertătoare şi hazul nepăsător. Contrazicând prejudecăţile conţinute de aceasta tendinţă de generalizare,
Olimp Vărăşteanu ocupă un loc aparte printre «ironiştii» animaţiei noastre. Poziţia sa foarte personală faţă de critica de moravuri implică o anume încredere în putinţa de îndreptare a semenilor, evitarea didecticismului povăţuitor şi a exagerărilor groteşti. Atitudinea bătăioasă nu se potriveşte acestui autor care are vocaţia nuanţelor. Umorul său are eleganţă, înţelepciune şi discreţie. Formula dramaturgică aleasă, de obicei, este pilula satirică, ce nu mizează atât pe spectaculosul mişcării, ci pe atractivitatea ideii. Renunţarea la această construcţie a povestirii în noul său film, intitulat
Să nu uităm, îl aduce lui Olimp Vărăşteanu satisfacţia reuşitei în încercarea de împrospătare a propriilor mijloace.
Primul pas în încercarea de înnoire este alegerea unei teme de altă factură. Umoristul optează acum pentru tonul grav. Foarte actuala idee a ameninţării neo-nazismului la forma unei naraţiuni simbolice, compusă din detalii şi aluzii care îşi dezvăluie sensul abia în final. În atmosfera ceţoasă a unei gări are loc o tulburătoare întâInire peste ani: un om zăreşte un chip neliniştitor care îi trezeşte amintiri chinuitoare despre război şi teroare. Misteriosul personaj trece printre pasagerii indiferenţi, ducând cu sine o valiză încărcată cu bombe. Prin geamul trenului care pleacă, martorul frământat de îndoieli recunoşte, în sfărşit, chipul care i-a pecetluit dureros trecutul şi îi ameninţă acum prezentul. Aluzia directă la fizionomia lui Hitler îl ajută pe autor să precizeze că este vorba despre violenţa fascistă care îşi face auzite ecourile şi în zilele noastre.
Să nu uităm este un film care mizează în primul rând pe atmosferă. Peisajul gării este neliniştitor, există în forfota banală din el ceva ameninţător şi implacabil. Proiectat pe acest fond, pulsul agitat al memoriei amplifică gravitatea faptelor evocate. Amintirile personale devin mărturie despre un destin colectiv. Pledoaria pentru renunţarea la atitudinea indiferentă în faţa pericolului comun nu este declarativă, dar foarte limpede şi de impact. Ea se împleteşte cu suspansul acestei întâmplări cu date banale şi tâlcuri de excepţie. Mesajul antirăzboinic nu este afişat ostentativ, ci este conţinut de sentimentul profund omenesc al relatării. Juxtapunerea timpului trecut cu prezentul, soluţie de mare îndrăzneală în filmul de animaţie, reuşeşte să sugereze neliniştitoarele demersuri ale memoriei. Cu mare economie de mijloace, regizorul construieşte un plan simbolic, ale cărui înţelesuri compun o idee cu mare deschidere. Olimp Vărtişteanu abordează ceee ce numim, de obicei, o tematică gravă dintr-o perspectivă foarte personală.
Să nu uităm ocupă în filmografia autorului un loc important, devenind o mărturie a satisfacţiilor pe care le au animatorii preocupaţi mereu de înnoire.
