Câteva (bune) motive ne fac să privim, dintru început, cu simpatie acest film care reprezintă un dublu debut: este întâiul lung-metraj semnat de regizorul Bogdan Drăgulescu și prima coproducție dintre „Moldovafilm” și o societate producătoare din România (Societatea „R”). Dacă mai punem la socoteală că este vorba de o comedie, avem încă un motiv de a privi cu bunăvoință Unde fugi, maestre?. În plus, subiectul este de tot interesul: moravurile societății post-totalitare de dincolo și de dincoace de Prut.
Deși acțiunea se consumă în cea mai mare parte la Chișinău, resorturile sale vizează problemele comune tuturor țărilor post-comuniste, din ce în ce mai descumpănite în fața întrebării: „Ce facem cu libertatea noastră?” Cel mai ușor se orientează indivizii lipsiți de dileme ideologice: oamenii care trăiesc în ritmul naturii, de pe urma pământului, cei obișnuiți să asculte ordinele și, evident, bișnițarii fără frontiere. Aceștia din urmă prosperă subit, le priește nespus „vidul de autoritate” și fac primul mare pas spre Occident, organizându-se mafii. Precipitata proliferare a acestui nou tip de gangster din Estul fost comunist este descrisă cu savoare în secvențe de un haz burlesc.
Personajul principal este însă un intelectual care-și găsește cu greu locul în noua lume aflată în plină „reașezare” a valorilor. Gazetar famelic la un ziar care încearcă din greu să scape de vechile clișee și de limbajul de „lemn”, dobândind o față democratică, eroul renunță la această profesie hotărât să-și valorifice talentul de scriitor. Cum refugiul (ce-i drept, comod) în casa de la țară a socrului nu-l inspiră, el încearcă să subziste din expediente. Norocul îi surâde prin apariția unor amici cu aptitudini muzicale, care îl conving să formeze un trio: un fel de brigadă artistică itinerantă dând spectacole prin fabrici, parcuri, localuri. Pățaniile celor trei artiști amatori hărțuiți de fauna interlopă se încheie la București unde, ajungând în avansată stare de ebrietate, ei se vor crede la Paris.
Chiar dacă finalul rămâne deschis, lăsându-i pe eroi în fața hotărârii de a se întoarce acasă, concluzia este destul de limpede. Nici dincoace de Prut, oamenilor nu le este prea clar încotro merg, dar toată lumea aleargă după „ocazii”, toți vorbesc dar nimeni nu ascultă. E multă amărăciune în această comedie care, deși nu „neagră” ca Patul conjugal al lui Daneliuc, încearcă să exprime aceeași lipsă de repere morale a „tranziției”. Premisele acestei opera prima a Iui Bogdan Drăgulescu ne îndreptățeau să credem într-o tratare burlescă a subiectului, impresie întreținută și de antecedentele tânărului regizor, a cărui peliculă de institut Prinși în plasă (premiată la Costinești) parodia inteligent filmele mute. În atmosfera tip Ilf și Petrov a episoadelor redacționale și în secvențele tribulațiilor amoroase regăsim și în Unde fugi, maestre? ceva din trepidația grotescă și umorul absurd care au atras atenția asupra cineastului. Din păcate, prea dilatatele episoade ale vieții la țară încetinesc ritmul și propun un umor discutabil, lipsit de spontaneitate și de subtilitate. Tabloului de moravuri nu i-ar fi stricat o abordare mai sarcastică.
O mai precisă țintă a satirei i-ar fi ajutat și pe actorii care, se vede, au jucat cu plăcere. În rolul jurnalistului incapabil să țină pasul cu timpurile moderne, Mircea Diaconu trece convingător de la ingenuitate la ironia amară, propunând un simpatic portret de păgubos. Alături de el, Horațiu Mălăele, Petre Nicolae și Ștefan Sileanu ne fac să ne amintim că avem interpreți de comedie cu mari resurse. Nu trece neobservată prezența tinerei actrițe Corina Druc din Chișinău, grațioasă și firească. Ne-ar fi plăcut să avem de spus mai multe cuvinte de bine despre Unde fugi, maestre?; deși este uneori amuzant, inegala calitate a umorului său și ruperile de ritm subminează impresia generală. Regizorul Bogdan Drăgulescu are însă cu siguranță ceva de spus în comedie și îl așteptăm, deci, cu un film mai ambițios.
