Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Un film despre Revoluție, despre noi, despre prezent, despre viitor


Călin Stănculescu: Vă aflați în preajma premierei celui de-al treilea film realizat în ultimii 6 ani. Care a fost geneza Stării de fapt, un film despre Revoluție, despre noi, despre prezent, despre viitor?
Stere Gulea: Am citit în presă evocarea unei întâmplări ce mi s-a părut extrem de pilduitoare. Dincolo de prima reacție (oribilă și neplăcută) am sesizat o capacitate de iradiere a semnificațiilor. Întâmplarea focalizează tot ce a însemnat dezamăgirea majorității celor ce au sperat și au așteptat multe de la zilele Revoluției. Speranța s-a transformat în constatarea unei imense înșelătorii, manipulări, batjocuri făcute cu cinism. Am discutat despre această întâmplare cu Lucian Pintilie; loan Groșan a luat un interviu filmat eroinei, apoi, după o discuție cu Titi Popescu, I-am recomandat pentru scenariu pe Eugen Uricaru, un autor capabil pentru dramaturgia de film. Lucian Pintilie a fost apoi absorbit de proiectul său cu O vară de neuitat și am propus scenariul Studioului Profilm. De la versiunea inițială la cea finală am adus importante modificări de structură dramatică și în coordonatele personajelor. După alte două versiuni, am intrat în producție, în 1994.
C.S.: În timpul producției ați mai modificat scenariul? Ați pus accentul pe improvizație sau condițiile (evident adverse) v-au determinat la schimbări majore?
S.G.: Nu a fost vorba de improvizație pe parcursul filmărilor. Modificările au fost dictate de concepția asupra filmului, a cărui epică invită la generalizare, ridicând un simplu fapt divers Ia semnificative sensuri, sper eu, nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor. Am considerat benefică forța interioară a întâmplarii evocate, întâmplare ce poate înscrie în istorie stări de fapt evidente, dar mai puțin, spectaculos, vizibile.
C.S.: Deloc evident, dar permanent sugerat, în Stare de fapt, este și raportul individului cu istoria.
S.G.: Destinele și comportamentele umane sunt influențate și modificate imperceptibil. Revoluția a fost privită cu adulație, euforie, negație sau refuz. Nu am dorit să fiu biograful extremelor. Revoluția este un moment de istorie ce nu poate fi nici negat, nici minimalizat. Filmul meu nu propune concluzii definitive. Am dorit doar să surprind o stare de fapt, cu efecte evidente pentru societatea românească.
C.S.: Și totusi, filmul dumneavoastră a fost șicanat, sabotat, în primul rând de Televiziunea Română.
S.G.: Am renunțat, din nefericire, la multe lucruri și am avut parte de șicane care, până acum, erau doar referințe bibliografice. Nu am înțeles boicotul Televiziunii, mai ales că nici un rând din scenariu nu denigra această instituție. În Revoluție, ea a fost la dispoziția tuturor. A fost un mijloc de comunicare bine utilizat de cei care l-au exploatat în folosul lor. Înclin să cred că această manipulare a fost realizată prin reflexele tipice unui instrument specific de propagandă. Ei au deturnat semnificațiile scenariului. Obediența, spiritul funcționăresc, o subordonare autoasumată față de autoritate mi se par și azi atribute definitorii Televiziunii.
C.S.: Filmul Stare de fapt surprinde o dialectică, deloc secretă, între călău și victimă, relație ce se continuă pe multiple planuri semnificative...
S.G.: Da, s-a întâmplat ca un sistem să cadă (formal), dar compoziția umană a societății a rămas identică. Grosul populației a rămas format din oameni oprimați de un sistem dictatorial și o minoritate alcătuită din organe de represiune. Dar și represiunea este exercitată tot de oameni. Societatea românească a avut ocazia unică a unui moment al adevărului. Această societate a avut posibilitatea identificării călăilor, dar n-a avut nici voința, nici (poate) puterea de-a o face. Viața merge înainte cu călăi și victime, umăr la umăr; se formează o nouă lume din foști torționari și foste victime. Pe măsură ce trece timpul, otrava se diseminează, se împrăștie în zările lumii. (Lumea pe care o trăim azi trebuie să ne-o asumăm, cu toată indiferența și lipsa de continuitate în urmărirea unui țel). Realitatea prezentului ne spune că putem, aparent, conviețui ― călăi și victime. Dar cu ce preț! Acestui lucru, prețul, care este un element-limită, filmul Stare de fapt îi dă un răspuns. Pe măsura trecerii timpului ne dăm seama că n-am avut forța morală a asumării fracturii din lumea în care trăim. Dacă lumea de azi este așa cum este, noi toți trebuie să ne asumăm această stare de fapt. Cu eșecuri și victorii, dar mai ales cu o incredibilă lipsă de memorie. Verificabilă, concret, zilnic.
C.S.: Unde veți fi ambasador cu Stare de fapt?
S.G.: Nu știu exact. Sper să fiu prezent la Festivalul de la Berlin.
C.S.: Ce proiecte aveți în prezent?
S.G.: Am primit un scenariu extrem de incitant semnat de Alina Mungiu ― Moartea lui Ariel ― inspirat de o crimă, deloc singulară, din „înalta” noastră societate; această poveste cu o evidentă tentă polițista are și conotații ce depășesc realitatea unei anchete banale. De fapt, morala poveștii există în măsura în care societatea noastră dorește să-și conserve trecutul sau să privească adevărurile prezentului (fie ele deloc plăcute) în față.
C.S.: Ce vă obsedează ca regizor, ca om al societății?
S.G.: Am în minte cadavrele din filmele lui Luis Buñuel, târâte, așa cum și noi tragem cadavrele trecutului. Poate când vom scăpa de ele, vom fi liberi. Doar atunci când vom scăpa de aceste fantome (fie ele aleși ai poporului, bancheri, poeți, demnitari) vom spune că ne-am cucerit libertatea!
 
(România liberă, 8 decembrie 1995)

Tags: calin stanculescu, stare de fapt, stere gulea

Comments: