Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​„Un echipaj pentru Singapore” – cronică de film


     Încă un operator care face regie, se vor fi întrebând cineaşti şi cinefili, contrariaţi de la­bilitatea structurilor artistice ale filmului ro­mânesc? Da, încă un operator care-şi în­cearcă şansa să facă film, pe cont propriu. Într-o cinematografie „a tuturor posibilităţi­lor", o cinematografie, prin forţa împrejurări­lor, fără prejudecăţi, în sensul că are forţa, dezinvoltura şi, de ce nu, poate chiar origina­litatea de a-şi arunca în luptă cu înverşunare toate forţele artistice, indiferent de profil sau de vârsta.
     Privită prin acestă prismă, cinematografia noastra nu are un statut chimic, cu indivizi ordonaţi, după tabela lui Mendeleev, acele elemente clasificate, irevocabil, după proprie­tăţi şi greutate atomică, altfel spus, cu reali­zatori stabilizaţi după calificare, aptitudini şi valoare. Bombardat cu neutroni, uraniul trece în bariu. Transmutarea materiei. Sub acţiu­nea „stimulatoare” a factorilor publici, asistăm, în cinematografie, la o transmutare a materiei „cenuşii”. O cinematografie tranzito­rie.
     Aşa apare Nicu Stan, în compartimentul regiei. Dinu Tănase, Nicolae Mărgineanu, losif Demian au debutat înaintea lui. Mai tineri fi­ind, au riscat. „Inocenţa” le-a dat aripi. Cri­tica le-a trimis” „Vânt la pupa". Şi noi, toţi, am sperat. Am aplaudat. Ne-am bucurat sincer. Nicu Stan s-a decis mai greu. „Bătrânul lup de mare”, decanul operatorilor din studioul de la Buftea, omul cu „ochiul de un milion de dolari”, a trăit paradoxul şahistului din nuvela lui Ştefan Zweig. După aproape 50 de filme, cum să treacă din spatele aparatului de filmat în faţa lui? Cum să se domine pe sine însuşi? Cum să-şi dedubleze centrii nervoşi de sensi­bilitate? Cum să sară peste propria-i umbră?
     Viaţa şi experienţa îl îndeamnă la prudenţă, o prudenţă calculată, minuţioasa. De aceea el nu se încumetă spre necunoscut ca un Cris­tofor Columb, care pleacă spre Indii şi des­copera, pâna la urmă, coasta continentului american, chiar dacă gloria navigatorului ge­novez îi aţâtă imaginaţia şi îi biciuie nervii. Nicu Stan nu se aventurează, ci deseneaza traiectorii marine precise şi din teama de a nu risca (acesta este, din păcate, preţul de­butului „matur”) face o opţiune artistica lipsită de echivoc: sacrifică inovaţia limbajului în favoarea dramaturgiei, cu alte cuvinte concepe un film de factură „clasică” cu intenţia declarată, de a place marelui public.
     El îşi ia ca aliat un scenarist de nădejde alături de care se simte în siguranţă, loan Grigorescu. Putea fi şi un altul, dar intuiţia îşi spune că în aceasta întreprindere temerară are nevoie tot de un explorator care a bătut mări de apă şi de nisip, un profesionist al de­partărilor, extaziat de „spectacolul lumii”. În sfârşit, o a treia precauţie. Orice cineast „binevoitor” care comentează filmul unui fost operator este tentat să descopere virtuţile imaginii, poate chiar supremaţia imaginii, în detrimentul concepţiei regizorale, un soi de „vezi dom'le, daca-ţi depăşeşti competenţa?" Nicu Stan cunoaşte lecţia şi tocmai de aceea filmul Un echipaj pentru Singapore nu tra­dează în nici un fel profesia de bază a proaspătului regizor. Ba dimpotrivă. Imaginea este un suport (Marian Stanciu). O imagine corectă, fără efecte exotice (şi, slavă domnului ar fi avut suficiente ocazii să cadă în capcana filmului turistic), fără apusuri de soare picturale, fără mişcări de aparat excesive (există în film, un cadru static de peste două mi­nute), o imagine strict funcţională, ca un fundal scenic. Trecerea lui Nicu Stan la regie este netă, tranşantă, aproape ostentativă. Atenţia creatorului se concentrează efectiv spre acţiune şi actor. În special, către actor. Portrete şi relaţii între oameni.
     În prim plan, comandantul vasului, Gheorghe Cozorici. Cu ajutorul acestui mare actor, ai impresia că regizorul realizează o imagine virtuală în oglindă, un autoportret. Simţi în acest personaj caldură, blândeţe, paternalism şi o inclinaţie spre autoritarism, o iritare ascunsă în umbra unui zâmbet, al unui gest şi al unei atitudini. Dincolo de el, echipajul şi ma­rea, un amestec ciudat de oameni şi elemente ale naturii. Pe care le înfruntă. Pe care le cucereşte prin forţa şi exemplul personal. Este secvenţa-cheie a filmului, salvarea vasului şi echipajului şi acel admirabil moment aer grav, solemn, momentul când comandantul încredinţează nava cui? secundului (Florin Zamfirescu), adversarului, denigratorului, veleitarului. În această clipă, comandantul vasului nu se mai gândeşte la sine, ci la binele general. Vechiul şi eternul egoism înlocuit prin tehnocraţia binelui. Binele în calitate de motor. Şi, dintr-odată, renăscut, parca printr-o lovitură de baghetă filozofică, co­mandantul devine în ochii marinarilor un su­perman în carne şi oase, o fiinţă dominatoare care, mai presus de galoane, bicepşi şi voce tunătoare, are de partea sa o însuşire supremă şi cuceritoare numită, lapidar, genero­zitate umană.
     Încă de la primul tur de manivelă, Nicu Stan şi-a dorit ca filmul să aibă succes pe litoral, în lumea marinarilor pe care îi cântă şi cărora le aduce un binemeritat elogiu. Şi I-a avut. Privit cu disponibilitate şi interes, sunt de parere că Un echipaj pentru Singapore ar trebui să placă şi să convingă în toate medi­ile sociale şi în toate locurile de muncă, uzină, şantier, şcoală, unitate agricolă, pretu­tindeni unde mai bântuie, sub o formă sau alta, teama, laşitatea, suspiciunea, dezintere­sul, şantajul. Şi asta, pentru că fiecare colec­tivitate, mai mare sau mai mică, este, în felul ei, un vapor confruntat cu oceanul şi furtuna, un echipaj cu un comandant.
     Undeva, pe parcursul filmului, se rosteşte o replică înţeleaptă: „până nu le dai oamenilor puterea, nu le înţelegi caracterul". Stimate colega Nicu Stan, putere ţi s-a dat, regie ai făcut, şi dacă ar fi să te înţelegem după film şi morala lui, ai un caracter nobil. Ceea ce nu înseamnă că pe ansamblul cinematografie: Problema raportului caracter-valoare a fost pe deplin elucidată.
(Cinema nr. 5, mai 1982)

Tags: constantin pivniceru, cronica de film, florin zamfirescu, nicu stan, un echipaj pentru singapore film

Comments: