După un reușit film pentru copii, apărut în premieră în 1973, Aventurile lui Babușcă, după un altul, Alarmă în Deltă, premiat în Cehoslovacia la Gottwaldow în 1977, după o ecranizare, Dumbrava minunată (1981), încununată cu distincții la Festivalul de la Moscova, Gijon (Spania), Quito (Ecuador), după o altă peliculă în 1984, Acțiunea Zuzuc, medaliată cu argint în Portugalia, prezența regizorului Gheorghe Naghi pe tărâmul filmului pentru copii nu mai constituie o surpriză pentru nimeni. Partitura, pe care i-a oferit-o pentru Taina jocului de cuburi, scenarista Flavia Buref, nu conține complicate șarade, ci coboară lin până la vârsta captivantă prin candoare și gingășie a preșcolarilor. Scenarista mărturisea în „programul de sală”: „Un film pentru copii este un drum însorit către noi înșine”. Filmul încearcă astfel să păstreze și să redea starea de emoție și bucurie curată a copilăriei, contând pe aceasta ca pe un prim atu. Acțiunea se petrece într-o gradiniță. Dar nu una obișnuită, cu jucării patinate, veselă și prânzuri modeste, șorțulețe pătate cu plastilină și carioca, ci într-o grădiniță model de curățenie, bunăstare, așa cum nu erau în viața de zi cu zi...
Eroul, un puști isteț de șase-șapte ani (interpretat cu dezinvoltură de Andrei Niculescu) descinde din mijlocul naturii, de la bunici, în capitală să se obișnuiască cu viața citadină cu... grupa mare. Ușor de zis, mai greu de îndeplinit. Sufletul lui continua să zburde alături de calul Vifor, cățelul Laur-Balaur, căprioara Sprinteioara, ariciul bosumflat, prieteni de nădejde din lumea celor care nu cuvântă. Cuprins de „cea dintâi durere” cum spunea Gârleanu, băiețașul învățat să dialogheze doar cu brazii, stelele și viețuitoarele pădurii, are de înfruntat mici răutăți și inocente farse din partea proaspeților colegi. Un „redutabil adversar” se dovedește a fi „pârâciosul” Șerban (cu chipul și dezinvoltura lui Mihai Ilie) care se detașează din planul doi, atrăgând parcă obiectivul aparatului de luat vederi spre firescul comportării lui, creând prin expresivitate secvențe care declanșează hazul și veselia publicului.
Micul erou se străduiește să biruie încercăriIe pentru că știe de la bunicul câteva sfaturi de mare preț: „Sa nu te lași niciodată învins, copile! Pentru omul vrednic, totdeauna există o cale ca să izbândească... Dar trebuie să o găsești singur!”
Cutia cu cuburi descoperită întâmplător în dulapul cu jucării îi trezește „neadaptatului” nostalgii greu de domolit. Prea sunt frumoase, vii și adevărate amintirile de la bunici, așa că le visează necontenit cu ochii închiși (și deschiși), prilej potrivit ca regizorul să înceapă jocul dintre real ― fantastic, aducându-și în ajutor partitura muzicală a compozitorilor Laurențiu Profeta și George Natsis. Ei slujesc cu inteligență și talent versurile Flaviei Buref iar „echipa din umbră”, vocile reale ale celor omiși de pe generic (să le oferim compensația meritată, notându-le numele: Adriana Lungu, George Sava, Liana Lungu și grupul coral „Allegretto”), au avut incontestabile merite în susținerea acțiunii care nu se reține prin dramatism. Sugestiile scenariului par a nu fi fost suficiente pentru a-i stimula regizorului fantezia, Gheorghe Naghi alegând în mod deliberat calea de mijloc a tonului bine temperat. Remarcăm lipsa punctului culminant și a unui ritm trepidant (secvența incendiului din pădure este de-a dreptul expediată, lăsând filmul fără un moment dramatic de real suspens). Regizorul a mizat în special pe farmecul protagoniștilor rezervând imaginii (un „duo” talentat format din operatorul Adrian Drăgușin și cameraman-ul Cristian Popescu) prea puțin spațiu de visare atât de necesar mai ales în secvențele amintirilor După spectacolul oferit de jucăriile animate în dormitorul grădiniței (firește, cu aportul păpușarilor!) așteptam „explozia”, pădurea într-un super-show când toată lumea râde, cântă și dansează... Ne-am mulțumit doar cu „solo-ul” bradului care, frematând crengile încărcate de ani, a interpretat cu voce lirică un cîntecel.
Revenind la copiii−actori pe care echipa i-a tratat ca pe niște oameni mari, implicându-i în responsabilitatea actului de creație, reținem pe Andrei Niculescu, Mihai Ilie, Ana-Maria Zotta.
I-am lăsat intenționat la urmă pe cei mari, Cristina Deleanu, Mihai Mereuță, Monica Ghiuță, Marioara Sterian, Paul Chiribuță, care i-au secondat pe micii interpreți într-o narațiune cinematografică plăcută, dar de la care spectatorii, și nu numai ei, așteptau mai mult.
