”Sunt însărcinată, în România”, proiect regizat de Jesús del Cerro
by Dana Medar
La sfârșitul anului 2018, două proiecte de documentare au apărut în atenția publicului: Sunt însărcinată, în România, regizat de Jesús del Cerro și Mameadolescente.ro, webdoc realizat de Ozana Nicolau. Amândouă au ca temă femeia însărcinată, importanța socială și personală a statutului de mamă, indiferent de vârstă. Sunt însărcinată, în România este realizat în 2016, dar producția independentă a Studio Indie Productions a avut premiera abia în iarna lui 2018. Prezentat la Festivalul Filmului European din 2018, documentarul a primit Premiul Publicului.
Documentarea și scenariul au fost realizate de Camelia Popa, Jesús del Cerro, Crăița Nanu, Costi Zaharia, iar imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu. Abordarea realistă a acestei teme delicate, despre care nu se vorbește prea mult, i-a condus pe realizatori în diferite medii sociale, la discutarea mai multor aspecte: medical, financiar, familial, protecția oferită de statul român, conștientizare și protecție, implicarea ONG-urilor. Marea diversitate a problemelor nu a trezit, din păcate, interesul autorităților, care au refuzat orice implicare în realizarea filmului.
Ca să ofere o variantă a realității românești în diversitatea ei, echipa a filmat și românce care trăiesc în Spania. Intenția de a filma și în Italia, o altă țară în care trăiesc mulți români, nu a fost finalizată din cauza cheltuielilor de producție.
La discuția cu publicul, după proiecția de la Cinemateca Eforie, Jesús del Cerro a fost întrebat ce l-a determinat să realizeze un astfel de documentar, fiind recunoscut ca regizor al mai multor comedii. Cineastul a răspuns că trăiește de mai mulți ani în România și este legat de realitățile acestui loc, iar o cercetare cinematografică a acestei teme i s-a părut de mare importanță, de aceea a și investit ca producător independent.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu