Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Sub pecetea tainei” – cronică de film


     Cine are timp și răbdare să stea, seară de seară, în fața televizorului, cine este abonat al emisiunii „Biblioteca pentru toți”, în sfârșit, cine a avut inspirația să deschidă apa­ratul la întâmpIare, într-o vineri trecută, pe la ora 19,00 pe programuI II, înseamnă că nu a scăpat frumosul film de televiziune Sub pecetea tainei, al tinerilor regizori Stere Gulea și Andrei-Cătălin Băleanu. Era lim­pede că pelicula nu însoțea, în chip de material didactic, emisiunea închinată lui Mateiu Caragiale, că mutată într-un alt spațiu, al cinematografului, nu ar fi făcut decât să-și atragă drepturile ce i se cuveneau, adică să fie luată în seamă ca film adevărat. Ceea ce unii confrați au și făcut, ceea ce facem și noi acum, dedicându-i această coloană în care recunoaștem nu atât îndrăzneala de a pătrunde cu un aparat de fiImat în universul povestitoruIui, cât siguranța cu care s-a pășit. Există scrieri care nu se lasă ecranizate decât cu condiția să adormi cu ele sub pernă, după ce le-ai citit de zeci de ori, să le visezi și, dacă ai norocul să-ți amintești visul până la capăt, poți să-I pui pe peliculă.
     Autorii de care aminteam au avut acest noroc, dacă se poate numi astfel talentul de a desprinde din Mateiu Caragiale sâmburele de taină și vis, de a-I așeza în plin soare, ca pe un obiect al contempIației. Filmând tremurătoarele întoarceri în trecut ale „crailor de curte veche”, autorii au arcuit o punte peste Remember (Perpessicius o numea „o somptuoasă ridicare de cortină pentru cortegiul romanului”). Fraza de început a nuvelei este cea care deschide și ne dă cheia filmului: „Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis”. Hotarul fragil dintre vis și realitate, acel ținut straniu în care propriile amintiri se îndepărtează ori se apropie după legi îndărătnice și dureroase, este caligrafiat cu peniță fină. Și, totodată, cu inteligența de a nu trăi cu obsesia echivalențelor plastice aIe cuvintelor, de a nu căuta in zadar „veninoasa verdeață” ori „grădinile cu fântâni unde apele nu se mai joacă”. Plimbările crailor par traversări ale unui teritoriu pustiu în care obiectele, puține (oglinzi, perdele, ferestre, un leagăn), făgăduiesc, neputincioase, reîntâlniri cu un trecut imposibil de recuperat. Un trecut în care orice întoarcere este o călătorie pe dibuite, cu ochii legați, așa cum la un moment dat chiar și apar eroii filmului. Fără ambiții calofile, fără pretenții greu de acoperit, cei doi regizori — despre care vom mai auzi — Stere Gulea și Andrei-Cătălin BăIeanu (ajutați de operatorii Tiberiu Vătășescu și Constantin Chelba, de scenografa Suzana Florescu) ne-au deschis o poartă, una dintre multele posibile, către universul magic al lui Mateiu Caragiale.

Tags: andrei catalin baleanu, cronica de film, magda mihailescu, mateiu caragiale, stere gulea, sub pecetea tainei film

Comments: