Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Străinul ― după 30 de ani


     O revedere amicală ― regizor, interpreți, ziariști mai vechi și mai noi ― ne-a prilejuit revizionarea Străinului de Mihai Iacob, după Titus Popovici. Și ne-a amintit împrejurările filmărilor din 1964. Film proaspăt, tineresc, în pofida celor trei decenii care au trecut peste el. Și peste interpreții lui. „E ca o oglindă pe care mi-ați pus-o în față. Cea de ieri și cea de azi, la care nu îndrăznesc să mă uit” ― cocheta cu vârsta (dar orice mare artist are vârsta artei lui mereu tinere) Ștefan Iordache. Acest „Străin” (la debutul său cinematografic) ajuns senzaționalul „Cel mai iubit dintre pământeni” acum, la zenitul spectaculoasei lui cariere filmice.
     ― Știți că acest prim rol de film era să fie și ultimul ― își amintea, cu hazul lui amar, acest „cel mai”... „Eram încă student, îI jucam la „Cassandra” pe Hitler în „Ascensiunea lui Arturo Ui”, când m-a ales Mihai Iacob pentru Andrei Sabin din Străinul. Filmam în București, pe strada Cuza Vodă, secvențe în care Andrei își caută tatăl la gară, după bombardament. Începuseră primele demolări în Capitală, eu trebuia să trec pe Iângă un zid care, datorită unei petarde, cădea în fața mea. Dar explozia s-a produs ceva mai devreme, zidul m-a atins și m-am ales cu o cicatrice pe viață. O fracțiune de secundă dacă trecea... acum nu ne mai întâlneam la această plăcută revedere, după 30 de ani...”
     Operatorul ― colaborator de cursă lungă la filmele lui Mihai Iacob din țară, Gheorghe Viorel Tohan, preia povestirea, cu noi amănunte, de astă dată despre bătaia încasată de Ștefan Iordache „pe bune”. Trebuia iscată o busculadă, și „Străinul” proiectat printr-o vitrină. „Dar erau geamuri din cele vechi, dinainte de război, de câțiva cm grosime.” „Printre figuranți, eu am strecurat câțiva sportivi de la lupte ― povestește actorul Francois Pamfil. Știți, în realitate eu am fost cel care a constituit la Buftea prima echipă de cascadori, nu Sergiu Nicolaescu, cum se laudă. Pentru că era un zgomot teribil, operatorul n-a auzit când a dat „Stop” regizorul, și băieții mei au continuat să-l burdușească bine, gata să-l arunce prin geam chiar pe tânărul Ștefan Iordache, și nu pe cascadorul care trebuia să-I dubleze. A scăpat ca prin urechile acului.”
     Într-un cuvânt, cineva, acolo sus, îl iubește pe „cel mai iubit dintre pământeni”, de vreme ce l-a salvat de două ori din capcanele Străinului.
 
 
(Formula AS, iunie 1994)

Tags: alice manoiu, mihai iacob, strainul

Comments: