​Spiritul, mai ales spiritul cărții

     În penumbră, un personaj principal: pictoriță de costume
     Costinești '88 — Marele premiu filmului Moromeții, scenariul și regia Stere Gulea, Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu — premii pentru interpretare. Mențiune copilului Marius Badea pentru rolul Niculaie. Critică elogioasa, locul de frunte în preferințele pu­blicului tânăr și, în primul rând, premiul pentru cea mai bună interpretare masculina acordat lui Victor Rebengiuc — Festivalul internațio­nal al filmului de autor de la Sanremo. Este succesul unei echipe omogene care a lucrat cu dăruire și profesionalism. A decupa din spațiul de joc cadrul care va ajunge la spec­tator, a concepe decorul în care actorul să se simtă la el acasă, a-I îmbrăca pe actor cu al doilea rând de haine (primul fiind al persona­jului) — secrete de egală importantă pentru „profesiune: filmul'”. La Moromeții afara, bi­neînțeles, de regizor, Stere Gulea — ei se nu­mesc Vivi Drăgan Vasile, Daniel Răduță și Svetlana Mihăilescu.
     Iar în reușita creației actoricești (vorbim despre un film cu patru premii de interpre­tare) costumul este un element esențial. In­trat în pielea personajului, interpretul își asumă toate datele acestuia. De la replică la siluetă, de la gestul semnificativ la accesoriul firesc integrat personalității — „Ești prost, ba”, chimir, bocanci și un băț mai lung, pe post de baston. Cocoșilă. Inconfundabil. „Este cam de modă veche Cocoșilă, încins cu chimirul lui de piele (...) în picioare Cocoșilă avea bocanci” spre deosebire de ceilalți aproape la fel îmbrăcați, „dar fără bocanci și chimir”. Îl descrie Preda, venind spre poiana lui Iocan, cu rafinat gust al lecturii, dar și cu subtil simț al umorului, Svetlana Mihăilescu îl înzestrează pe Cocoșilă cu bățul-baston; pare a fi sugestia scriitorului: „Cocoșilă (...) Venea seara și ciocănea în ușă făcând pe boierul”. Dincolo de scenariu, dincolo de concepția regizorală, cele două compartimente, decor și costume au datoria să onoreze „dubla fidelitate” a ecranizării. Anul 1937. „Siliș­tea-Gumești, satul acesta din Câmpia Dunării pare a fi intrat de mult în sfera relațiilor capi­taliste, portul țărănesc nu-i trădează decât foarte vagi aspecte vestimentare, cojoacele au fost părăsite pentru flanele jerpelite trase peste cămășile albe observa Ovid S. Crohmălniceanu. Țăranii lui Marin Preda sunt toți îmbrăcați mai la fel, micile deosebiri con­stând în gradul de uzură al hainelor. Niculaie, de exemplu: „Avea capul gol și cămașa de pe el ferfeliță”. Marius Badea poartă o cămașă cu mâneci mult prea lungi, semn că, după tată sau după băieții cei mari, i-a venit lui rân­dul s-o îmbrace. Și nu numai atât; o haină ce nu îi-e pe măsură devine stânjenitoare. A lipsi de la școala și a umbla mereu pe coclauri după Bisisica sunt pentru Niculaie probleme tot atât de grave ca „foncierea” pentru Moro­mete.
     Purtând hainele personajului, actorul își apropie rolul, schimbarea costumului îi favo­rizează trecerea de la o stare la alta, un obraz proaspăt ras și o cămașă albă înseamnă săr­bătoare, duminica bărbații umblă încălțați. Pentru llie Moromete spălatul picioarelor, ciorapii și pantofii constituie ritualul zilei de odihnă. Catrina leapădă fusta jerpelita pentru o rochie de culoare închisă peste care îmbracă o flanela albă. Evenimentele, cum ar fi serbarea școlară, merită — fie și pentru o clipă — încălcarea „normelor”, Moromete dă lui Niculaie să poarte pălăria — „Săracu de el, nu i-am luat de loc o pălărie și uite ca nu e învățat s-o poarte, stă cu ea pe cap”, su­pralicitând și cu o curea, spre marea bucurie a copilului care pășește spre adolescență — aici accesoriul semnifică trecerea pragului unei vârste. În toamna, plecând la școală, adolescentul își va câștiga independența. Chiar dacă piesele de vestimentație sunt aceleași pentru toți țăranii satului, pantalon cămașă pentru bărbați, fustă și cămașă (rochie doar la sărbători) pentru femei, cu pălărie și respectiv basma ca accesorii, categori­ile de vârstă sunt bine determinate. Băieții cei mari ai lui Moromete au cămăși cadrilate, iar basmalele fetelor sunt deschise, în opoziție de culoare cu basmalele femeilor, întotdeauna închise.
     Autoritățile, cei puternici, cei bogați se bu­cura de privilegiul „hainelor nemțești”, „Unul dintre ei era îmbrăcat orășenește, cu niște haine negre, parcă ar fi fost în doliu. (,..) În cap purta o pălărie albă de paie cu un cordon negru. I se spunea Jupuitul” portretul primarului „...era elegant în costumul său ușor, de vară, albastru deschis, cu pălărie moale de pai de orz” Familia lui Tu­dor Bălosu își permite cinstea de a primi că­lușul în curte; pentru ei a se îmbrăca de sărbătoare devine echivalent cu a se îmbrăca orășenește. Doar Victor, fiul cel mare, care „după facultăți” nu „obișnuiește” țuică de di­mineață, umblă toată ziua în „hainele nemțești”. Degenerarea sa morală, violența pe care o impune în numele unor alienate imperative politice — culminând cu uciderea lui Dumitru — sunt prefigurate de ținuta în care vine la seceriș, haină neagra de piele, ochelari de șofer-mecanic neamț, pantalonii vârâți în cizme înalte, filmate în plan-detaliu călcând apăsat pământul. Marin Preda scrie „după felul cum Victor Bălosu se apropia, cu bocancii în picioare și cu pantalonii lui bufanți, înjurând și amenințând, s-ar fi părut că o dată ajuns în fața dușmanului are să-l ames­tece numaidecât cu pământul”. Date fiind des­crierea scriitorului căreia, în toate cazurile, i se păstrează, dacă nu litera, oricum, spiritul — pe de o parte, și realitatea fizică reiterată prin replică și comportament: căldura sufo­cantă de cealaltă parte, această „infidelitate” trebuie interpretată ca o convenție cu funcție augmentativă pentru decodarea epocii într-un spațiu în care „timpul era foarte răb­dător”.
     Imagine, decor, costum — plastică ieșită din obișnuit, adică extraordinară, a filmului, Moromeții. Munca în echipă. Vivi Drăgan Vasile. Daniel Răduță și Svetlana Mihăilescu. Marele merit se împarte la trei sau fiecare își triplează meritul. Oricum, Svetlana Mihăilescu are un dublu merit: acela de a fi reușit să creeze o lume „adevărată”, autentică, și acela de a se fi păstrat pe coordonatele a trei sisteme de opoziții — pentru zi de lucru/ săr­bătoare, pentru vârstă, pentru stare so­cial-politică, adăugând astfel, nota de consec­vență și rigoare și la capitolul „costume­” Premiul ACIN este o consfințire.
     ...Și antologica secvență a „salcâmului”: Catrina vine după ce salcâmul a fost doborât. Poartă o combinație de alb/ negru, ca pentru un rămas-bun.. Achim, Paraschiv și Nilă, oile, caii, bucata de pământ râvnită de Balosu, totul pare a se fi sprijinit pe umerii bătrânului sal­câm. De-acum vor începe necazurile...