Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Secretul lui Bachus


     Corupția — căci „un scenariu despre corupție” mărturiseşte scriitorul Titus Popovici că a scris — nu este o simplă încurcare a ordinii lucrurilor, un „nărav”, ci un proces de disoluție, al cărui spectacol, chiar dacă se petrece sub zodia derizoriului, nu ne poate lăsa pradă hohotelor. De altfel, să observăm că într-una din primele secvențe ale filmului, ziaristul, eroul care va adulmeca şi apoi va aduce la lumină „cazul”, mânuieşte cu lejeritate nu creionul, ci pur şi simplu bâta. Prezența ei premonitorie cheamă nu atât râsul — oricum, mai repede iertător — cât luciditatea punerii în gardă. Nu aş spune că a fost uşor, chiar pentru un regizor experimentat în ale comediei, cum este Geo Saizescu, a trece acest examen, porninând de la un scenariu pe muchie de cuțit, în care sancționarea satirică, neajungându-şi sie însăşi, în fața enormității maşinațiunilor celor incriminați, îşi asociază, cu efectul unei „lovituri de teatru”, oprobriul demascator: „v-am privit destul — va striga gazetarul, observator şi conducător al jocurilor — nu cred că existați, sunteți neverosimili... scursori, lepădături...”. Cuvinte grele şi rele, ce răsună rar pe ecran, destinate să indice tocmai caracterul de excrescență aberantă al celor întâmplate. Cu o înfățişare umilă, de meseriaş fără căutare, de vânzător îmbătrânit în umplerea unor modeste damigene, Bumbescu zis Bachus (nu Bacchus?) învârte afaceri de anvergură.
     Dacă nu i-am surprinde, de câteva ori, căutătura de pasăre de pradă, ar putea trece drept un înduioşător „père Goriot”, orbit de dragostea pentru o odraslă bine hrănită şi tâmpă. Locuieşte într-o casă scorojită şi soioasă pe dinafară, dar pe dinăuntru — un adevărat triumf al opulenței kitsch, în care aroganța nu-şi refuză nimic, nici în materie de prost gust, nici de visuri ridicole.
     În dansul aparențelor şi al esențelor este prins şi celălalt trăgător de sfori, furnizorui lui Bachus, individul cu halat şi vorbă îngrijită la locul de muncă, dedat, „în afară”, la trai de nabab „curat ca-n filme”. Unul şleampăt, altul ferchezuit, în jurul lor foind o faună de trepăduşi încă indecişi cu cine să semene — iată o strategie a deghizării comice: atenție, înfățişările corupților pot varia de la viclenie mieroasă la buimăceală spăimoasă (excelenți în alternarea măştilor Ştefan Mihăilescu-Brăila şi, respectiv, Dem Rădulescu), de la morga ce nu depune armele (Gheorghe Dinică), la servilismul încântat de sine însuşi (personajele întruchipate de Jean Constantin, Sebastian Papaiani). Când le-a sunat ceasul (lucrătorii miliției sunt mereu prezenți, mereu la datorie) devin cu toții o apă şi un pământ: jalnici. Și, parcă, pentru a le uita chipul — dar nu şi faptele — filmul se încheie cu o nuntă „verosimilă”, între „pozitivii” mereu grăbiți și nu ocoliți de trăsnăi: EmiI Hossu şi Rodica Mureşan ne amintesc că în fața micilor slăbiciuni ale oamenilor de bine putem zâmbi complice.
 
 
(Informația Bucureștiului, 21 martie 1984)

Tags: cronica de film, geo saizescu, magda mihailescu, secretul lui bachus

Comments: