Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Se întâmplă în România


     „Raport asupra națiunii” este titlul unei emisiuni TV care pune în discuție subiectele nevralgice ale existenței noastre ante și post decembriste: prostituția, furtul de toate felurile, traficul de copii, sărăcia. Ele se îmbină asemenea unui puzzle peste care veghează ochiul neadormit al securității... O întrebare se pune în acest context: mai este importantă aflarea adevărului? În definitiv, așa cum spunea Kieslovski, comunismul este ca SIDA, nu mori din cauza lui, dar nu mai scapi niciodată de el, și până la urmă te macină pe dinăuntru... Acest comentariu pertinent, exact, este un text de prezentare (promotion) al filmului și aparține lui loan Cărmăzan, scenaristul și regizorul filmului. Am fi dorit să regăsim aceste calități și în scenariul și regia filmului. Din nefericire și Raport despre starea națiunii face parte din seria rebuturilor cinematografice finanțate de către Centrul Național al Cinematografiei (adică finanțate de la buget, deci din banii noștri, ai contribuabililor).
     Am crezut că lunga perioadă care a trecut de la terminarea lui (dar, oare, așa arată un film terminat?!) înseamnă că, după penibilele proiecții de la „Festivalul Transilvania” de la Cluj și Gala Filmului Românesc de la București, am fost scutiți, măcar, de lansarea lui pe ecrane și că asupra acestui Raport... se va așterne o binemeritată uitare. Dar, n-a fost să fie așa! Am înțeles că și acest film (precum Dulcea saună a morții) trebuia, într-un fel sau altul, să fie decontat Dar, totuși, n-am înțeles de ce trebuia să fie și premiat ― Premiul Uniunii Cineaștilor pentru imagine ― oricum, Cristian Comeagă a semnat și lucruri mai bune.
 
 
(Timpul liber, supliment România liberă, martie 2004)

Tags: ioan carmazan, madalina rosca, raport despre starea natiunii, viorica bucur

Comments: