Născut la Chişinău, a absolvit secţia de imagine film la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti în 1998. În acelaşi an cu Cristian Mungiu şi Hanno Hofer. Încă de pe băncile şcolii, cei trei îşi împart laurii unei celebrităţi născânde. Telefon în străinătate regizat de Hofer obţine Marele premiu la festivalul studenţesc CineMAiubit 1997, un an mai târziu Mungiu “îşi ia revanşa” la acelaşi festival cu Mâna lui Paulişta. La ambele scurtmetraje în spatele aparatului de filmat s-a aflat Oleg Mutu. În continuare, tandemul Mutu-Mungiu se dovedeşte indestructibil. Chiar şi la debutul în lungmetraj al regizorului, cu Occident, unde “titular” la imagine e Vivi Drăgan Vasile, Mutu se află pe platou în calitate de cameraman. Iar 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile îl recompensează în 2007 cu un “European Film Award” pe care îl împarte cu Mungiu în calitatea lor de coproducători. “Infidelităţile” inerente (în general filmografia unui operator e mult mai bogată decât cea a unui regizor) îl aduc alături de Cristi Puiu (Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, Moartea domnului Lăzărescu), dar şi de nişte regizori străini, precum ucrainianul Sergei Loznitsa (My Joy), rusul Aleksandr Mindadze (Innocent Saturday) sau americanul Bruno Coppola. Filmul acestuia din urmă, Stuff That Bear!, îl urcă pe Oleg Mutu pe podiumul laureaţilor la festivalul de film de la Indianapolis 2004 pentru a primi Premiul special al juriului.
Filmele Noului val românesc la care a lucrat îl recomandă drept un adept al esteticii firescului. O estetică cerută de acele felii de viaţă pe care aparatul de filmat le observă uneori dintr-un punct fix, protagoniştii intrând şi ieşind din cadru fără ca obiectivul să-i urmarească (vezi secvenţa introductivă sau scena mesei din 432), ori se strecoară fără să i se simtă prezenţa în spaţiul îngust al apartamentelor de bloc, al culoarelor de spital, al coridoarelor de cămin studenţesc. Oleg Mutu nu pregetă să filmeze la lumina unui bec obişnuit de pe o scară sau să lase în întuneric feţele actorilor în decursul unui scurt dialog nocturn pe o stradă pustie. Sunt hotărâri pe care uneori le ia pe loc, la filmare. Sunt soluţii care se potrivesc unei anume situaţii şi într-un anume context. În concepţia lui Mutu nimic nu trebuie repetat: “Nu am scheme gata făcute pe care să le aplic scenariului. Doar acesta îţi oferă cheia în care trebuie să lucrezi. Iar dacă scenariul nu ţi-o oferă, nimic nu funcţionează”. Pentru el munca directorului de imagine este o permanentă căutare şi fiecare nou proiect este un început.
