Episod final în epopeea eroico-romanțată a haiducilor lui Șaptecai,
Săptămâna nebunilor ne prilejuiește o apreciere de ansamblu asupra acestui serial cinematografic care și-a câștigat o reală popularitate în rândul spectatorilor. Regizorul Dinu Cocea, aflat la a șasea peliculă a seriei, se poate considera autor al unei performanțe mai puțin obișnuite aceea de a fi autor în exclusivitate al unor filme „haiducești”, în perimetrul cărora, de fapt, el și-a perfectat meseria. Cum spuneam și cu alt prilej, acum, după ce ultima secvență a narațiunii haiducești scrisă de Eugen Barbu și Mihai Opriș a fost înfățișată spectatorilor, poate că este cazul ca regizorul — a cărui experiență cinematografică a căpătat amploare — să abordeze și alte partituri, de altă factură.
Meritul prim al serialului care se încheie cu
Săptămâna nebunilor (să reamintim și celelalte pelicule:
Haiducii, Răzbunarea haiducilor, Răpirea fecioarelor, Haiducii lui Șaptecai și
Zestrea domniței Ralu) este acela de a fi lansat prototipuri de personaje pe care publicul, îndeosebi publicul tânăr, și le-a putut însuși fără eforturi deosebite. Exponenți ai idealurilor de libertate ale poporului în vremi istorice și legendare de restriște, eroii filmului învederează câteva din trăsăturile care definesc profilul moral al haiducului intrat în balade. Ultimul film al seriei, pe care îl vedem acum, enunță mai pregnant decât cele anterioare rolul social al haiducului deschizând o nouă perspectivă personajelor aduse pe ecran. Chiar dacă această perspectivă nu se va materializa cinematografic în noi episoade „haiducești”, reținem finalitatea acțiunilor întreprinse de haiducii lui Anghel Șaptecai: înrolarea în oastea lui Tudor din Vladimiri. Dintr-odată (repet: deși ideea este doar enunțată), filmul iese din zonele unui interes strict anecdotic, asumându-și sarcini artistice și cetățenești superioare.
Firul narativ al serialului haiducesc conține destule momente în care interesul pentru cele petrecute pe ecran scade: prea multe secvențe expozitive, fără capacitatea de a impulsiona acțiunea, ramificații minore de subiect, evenimente mai puțin revelatoare pentru conturarea funcției dramatice a personajelor. Însăși substanța poveștii cinematografice este diluată pe alocuri, istoria cu bijuteriile domniței Ralu fiind excesiv dezvoltată pe parcursul ultimelor episoade. În ansamblul serialului, primul film,
Haiducii, rămâne, cred, și cel mai substanțial, în timp ce ultimele două episoade
Zestrea domniței Ralu și
Săptămâna nebunilor — au avantajul unui grad mai înalt de profesionalism regizoral. Împreună cu regizorul, pe parcursul acestor pelicule și-a format „ochiul” și operatorul George Voicu, a cărui contribuție la reușita multor secvențe este evidentă: imaginea (ca și muzica lui Mircea Istrate) are virtuți deosebite fiind, pe drept, aplaudată uneori „la scenă deschisă”.
Am mai scris despre protagoniști, cu prilejul episoadelor anterioare. Și despre capacitatea lui Florin Piersic de a domina ecranul (personajul său, Anghel Șaptecai, a devenit foarte popular), și despre contribuția celorlalți actori — Marga Barbu. Florin Scărlătescu, Colea Răutu, Nicolae Gărdescu, Aimée lacobescu, Jean Constantin. În plus, doar două notații: filmul descoperă un talent cu reale virtuți cinematografice — Carmen Maria Strujac — și ne îndreptățește încă o dată să vedem în Toma Caragiu un actor deosebit de înzestrat căruia, cândva, un regizor sau un scenarist va avea neîndoios „obligația” de a-i oferi „lozul cel mare”.
