Debutul în lungmetraj al
Ruxandrei Zenide (născută în 1975, stabilită în Elveţia) ajunge pe ecranele româneşti după o cohortă de festivaluri internaţionale, cu premii culese la Geneva, Bordeaux, Cottbus, Napoli sau Milano, şi după ce a fost deja distribuit în Elveţia, SUA, urmând să ajungă în curând şi în cinematografele din Germania, Turcia şi Noua Zeelandă. Filmul e produs de
Cătălin Mitulescu prin Strada Film (e, de fapt, coproducţie româno-elveţiană) şi marchează şi debutul în cinema al tinerei actriţe
Dorotheea Petre, descoperită pe când era (şi mai este) studentă la UNATC.
De acord, Dorotheea Petre este fotogenică, camera o iubeşte - cum se spune. Sunt de asemenea de acord că
Valentin Popescu e un bun actor de cinema, că imaginea lui
Marius Panduru este foarte frumoasă, "
magic hour"-ul copt e amplu exploatat de cinemascop. Sunt iarăşi de acord că povestea promitea simplitate şi dramatism reţinut, contras în viaţa aspră din Deltă şi în persoana adolescentei în floare - reţinută şi cu vorbele, şi cu gesturile - pe care tatăl, mecanic auto, încă o doreşte băiat. Din păcate, filmul rămâne frumos fără a avea amplitudine sau profunzime şi, mai nefericit, naturaleţea aşteptată. Povestea scrisă de elveţianul Marek Epstein (cu dialoguri supervizate de Andreea Vălean) nu pare nici că s-ar petrece la Sulina, nici la Geneva, nici în altă parte. Filmul e curăţel şi foarte îngrijit fără a fi original şi fără a impune un stil. Mai mult, povestea Rynei (o fi nume românesc?) nu se impune prin tragismul ei, ci are chiar aşa dură cum e un aer
trendy, cool.
Fără greşeli, dar şi fără sare şi piper,
Ryna poate impresiona un public care n-are nici o imagine despre România, dar cred totuşi că publicul de la noi caută - într-un film românesc - dincolo de poveste - o marcă a locului.
